Rușii, luați prin surprindere de incusiunea soldaților ucraineni, în regiunea Kursk: „Unde este glorioasa noastră armată?”
Panică în Rusia, la graniţa cu Ucraina, după ce sute de soldați ucraineni au pătruns pe teritoriul Rusiei şi au încercat să ocupe trei localităţi din regiunea Kursk. Mii de localnici au fost evacuaţi, iar Putin a convocat de urgență Consiliul de Securitate al ţării. Moscova spune că tentativa de ocupaţie a fost înăbuşită şi acuză Ucraina de provocări grave şi care nu vor rămâne fără răspuns.
Incursiunea ucraineană a început cu bombardamente şi atacuri cu drone. Imediat după, zeci de vehicule blindate şi peste 300 de militari au pătruns pe teritoriul rus.
Ofensiva a luat prin surprindere trupele lui Putin. Imaginile arată cum dronele ucrainene au lovit elicoptere, iar pe străzi se văd mai multe cadavre. Guvernatorul a ordonat evacuarea localnicilor.
„În ultimele 24 de ore, câteva mii de oameni au părăsit zona bombardată în vehicule personale cu ajutorul nostru. Au primit apă, hrană, medicamente și tot ce aveau nevoie”, a declarat Alexei Smirnov, guvernatorul regiunii Kursk.
La Moscova, blogerri militari scriu că ucrainenii şi-au consolidat poziţiile după ce au cucerit mai multe sate. Ministerul rus al Apărării a trimis întăriri, dar situaţia este departe de a fi sub control, reclamă localnicii. „E o prostie să ne întoarcem, e înspăimântător! Unde este glorioasa noastră armată? Nu există apărare antiaeriană!”, a spus un localnic.
Vladimir Putin a cerut explicaţii şefului statului major şi ministrului Apărării.
„Regimul de la Kiev a întreprins o altă provocare majoră și a bombardat fără discriminare clădiri civile, locuințe, ambulanțe folosind diferite tipuri de arme, inclusiv rachete”, a spus Putin.
„Avansul duşmanului în regiunea Kursk a fost oprit. Pierderile duşmanului sunt de 315 oameni. Operaţiunea se va încheia cu înfrângerea duşmanului şi asigurarea graniţei”, a declarat Valeri Gherasimov, şeful statului major al armatei ruse.
În tabăra cealaltă, Zelenski şi guvernul lui nu au făcut nicio declaraţie despre acest atac.