Numărul doi al grupării islamiste palestiniene Hamas, Saleh al-Arouri, a fost ucis marţi seară într-un atac aerian israelian în suburbiile capitalei libaneze Beirut, au anunţat gruparea palestiniană şi responsabili libanezi, transmite France Presse.
Saleh al-Arouri a fost ucis împreună cu gărzile sale de corp în atacul care pare să fi fost efectuat cu o dronă şi care a ţintit biroul Hamas de la periferia sudică a Beirutului. Potrivit agenţiei libaneze de presă ANI, patru persoane au fost ucise.
Gruparea Hamas a confirmat asasinarea lui Saleh al-Arouri şi a ameninţat Israelul că aceasta nu îi va slăbi „rezistenţa”.
„Asasinatele laşe comise de ocupantul sionist împotriva liderilor şi simbolurilor poporului palestinian în interiorul şi exteriorul Palestinei nu vor reuşi să zdrobească voinţa şi rezilienţa poporului nostru, nici să împiedice continuarea rezistenţei curajoase”, a declarat într-un comunicat un membru al biroului politic al Hamas, Ezzat al-Rishq.
Şi premierul libanez Najib Mikati a emis un comunicat, în care a acuzat Israelul de comiterea unei „noi crime”, care în opinia sa urmăreşte să „antreneze Libanul într-o nouă fază de confruntare” cu Israelul.
Acuzat de Israel că este creierul a numeroase atentate, Saleh al-Arouri a fost ales în anul 2017 adjunct al şefului biroului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, devenind astfel oficial numărul doi al mişcării islamiste palestiniene.
După ce a stat în total aproape 20 de ani în închisorile israeliene, el a fost eliberat în anul 2010 cu condiţia să ia calea exilului, iar de atunci s-a stabilit în Liban.
În urma uciderii lui Saleh al-Arouri, liderul Hamas Ismail Haniyeh a declarat marţi că mişcarea sa „nu va fi învinsă niciodată”, după moartea adjunctului său, Saleh al-Arouri, într-un atac aerian în suburbiile sudice ale Beirutului, atribuit Israelului, notează AFP.
„O mişcare ai cărei lideri şi fondatori cad martiri pentru demnitatea poporului şi a naţiunii noastre nu va fi învinsă niciodată”, a declarat Haniyeh într-un discurs televizat.
„Este istoria rezistenţei şi a mişcării care, după asasinarea liderilor săi, devine şi mai puternică şi mai hotărâtă”, a adăugat el.