(VIDEO) „Ca și cum Viktor Orban nu ar fi existat”. Momentul în care Klaus Iohannis îi întoarce spatele premierului ungar la summitul CPE

Ala Găină

Şeful statului român Klaus Iohannis i-a întors spatele lui Viktor Orbán, gazda summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), ignorându-l pe premierul ungar la sosirea sa oficială, scrie presa maghiară, care publică şi imagini cu momentul, potrivit News.ro.

„Klaus Johannis a coborât din maşină ca şi cum Viktor Orban nu ar fi existat”, scrie portalul szeretlekmagyarorszag.hu. În loc de o privire sau o strângere de mână, el i-a întors imediat spatele şi a început să vorbească cu unul dintre consilierii săi prezidențiali.

Viktor Orbán, gazda summitului Comunităţii Politice Europene (CPE), a primit joi dimineaţă peste 50 de delegaţii la Arena Puskás. Protocolul a fost cel obişnuit: oaspeţii au venit cu maşina, gărzile de corp s-au uitat rapid în jur, au deschis uşa şi apoi şefii de stat şi de guvern sosiţi – cu zâmbete reale sau false – au coborât din maşină.

Viktor Orbán i-a salutat pe fiecare, le-a întins mâna, au urmat câteva schimburi politicoase de replici şi o fotografie oficială împreună, apoi se trecea la următorul oaspete.

Totuşi, când şeful statului român, Klaus Iohannis, a sosit după preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-a petrecut o scenă destul de neplăcută, scrie portalul „Te iubesc Ungaria”, iar gestul neaşteptat l-a surprins aparent pe Orban şi chiar pe fotografi, potrivit sursei, care publică şi imaginile.

Deşi Viktor Orban era în dreptul maşinii din care a coborât, la câţiva metri, preşedintele român a părut că nu îl vede, a coborât, s-a întors cu spatele şi a vorbit timp de 20 de secunde cu şefa sa de protocol, şi-a aranjat sacoul, şi-a pus telefonul în buzunar şi abia apoi s-a întors către gazda sa.

În acest timp, cât Iohannis a părut că nu îl vede, Viktor Orban a schițat un zâmbet în colţul gurii.

După ce Iohannis s-a întors şi s-a îndreptat către el, premierul maghiar i-a zâmbit şi i-a întins mâna, au schimbat aparent cordial câteva cuvinte şi au făcut obişnuita fotografie oficială.