(VIDEO) Furie în centrele de recrutare. Disperarea unei rusoaice al cărei fiu era trimis la război: Nu faceți asta! Nu vreau să omoare oameni!
Centrele de recrutare din Rusia sunt, zi de zi, scenele nervilor celor care sunt recrutați și a familiilor lor. Într-unul dintre ele, aflat într-o republică din Caucaz, o femeie le cere funcționarilor să-și mobilizeze propriii copii, nu pe al ei, notează Digi24.
Momentul în care o rusoaică strigă disperată la funcționari să nu-i ia fiul: Nu faceți asta! Nu vreau să omoare oameni!
„Dacă fiul tău ar fi trimis acolo poate te-aș asculta”, strigă o femeie către un funcționar.
„Nu doresc nimănui să fie în situația asta”, îi răspunde acesta.
„De asta îi trimiteți acolo pe copiii ăștia? Aduceți-i înapoi”, continuă femeia.
Un bărbat îi răspunde că legile federale trebuie respectate, moment în care femeia strigă tot mai disperată:
„Nu ne luați copiii sub controlul vostru! Nu îi luați! Nu faceți asta! Nu! Nu vreau să omoare oameni! Nu mă atingeți!”.
A scuffle between locals and an official in Nalchik, Kabardino-Balkarian Republic. The official accuses a woman of having PR goals, while she is demanding to bring the mobilised children back. pic.twitter.com/NEZFPif9ki
— Dmitri (@wartranslated) September 26, 2022
Între timp, mii de oameni se află la granițele Rusiei cu Finlanda, Georgia, Kazahstan și chiar Mongolia. În mai puțin de o săptămână, 300.000 de persoane ar fi părăsit Rusia. Din dronă, exodul disperării își arată amploarea. Cât este defileul de lung, cozi de mașini în care se află familii întregi, pentru că fugarii nu au vrut să-și lase rudele la voia autorităților ruse. Unii au avut noroc și au trecut deja în Georgia.