(VIDEO) Imagini șocante! Un tânăr din Rusia a preferat să fie mutilat cu barosul decât să fie luat în armată

Veronica Țurcanu

Unii tineri ruși ce nu vor să fie recrutați în cadrul „mobilizării parțiale” anunțate de Vladimir Putin recurg la măsuri disperate, inclusiv la automutilare pentru a nu ajunge să lupte în Ucraina, transmite Hotnews.ro. 

Mulți ruși au fugit de recrutare peste granițe, Novaya Gazeta scriind că doar până duminică fugiseră din Rusia peste 260.000 de bărbați.

Într-o mare proporție, aceștia erau persoane cu o situație materială cel puțin bună, deoarece aveau nevoie să își permită să facă această călătorie și să stea mult timp în afara țării.

Pentru cei cu situații materiale precare fuga din Rusia nu prea este o variantă, așa că unii dintre ei recurg la automutilare, pentru a fi declarați inapți pentru serviciul militar.

Unul dintre clipurile șocante ce circulă pe rețelele de socializare arată un tânăr ce își pune o mână la ochi, pentru a nu vedea ce se întâmplă, iar pe cealaltă o așează pe o masă, unde este lovită de un altul cu barosul.

Tânărul se ridică, apoi clătinându-se, iar în cadru apar apoi alte persoane, ce par să vină să vadă cum a decurs automutilarea.

Îți place ce citești? Contribuie la dezvoltarea platformei cu o donație:

Donație unică
Cotizație lunară

Republica Moldova

Beneficiar: AO „UNIREA - Onoare, Demnitate și Patrie”

MDL: MD75VI022240300000083MDL

USD: MD16VI022240300000068USD

EUR: MD25VI022240300000063EUR

RON: MD60VI022240300000011RON

SWIFT: VICBMD2X416

România

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO05INGB0000999908458154 SWIFT: INGBROBU

Beneficiar: Vlad Bilețchi IBAN: RO41RNCB0685154653320001 SWIFT: RNCBROBU