(VIDEO) Începutul cutremurului din Turcia, surprins de o cameră de bord. Imagini șocante cu blocuri care se prăbușesc
Imaginile surprinse în timp ce seismele zguduie Turcia sunt tulburătoare. După dezastrul provocat de cutremurul din timpul nopții a cărui magnitudine a fost revizuită la 7,8, o replică neobișnuit de puternică a lovit din nou la ora prânzului. Camera de bord a unui șofer a înregistrat secunda în care seismul începe, iar clădirile, deja șubrede, se prăbușesc.
Imaginile sunt suprinse în Kahramanmaraş, un oraș din sudul Turciei cu o populație de peste 300.000 de locuitori. După cutremurul devastator din timpul nopții, în Turcia au avut loc peste 240 de replici.
Cea mai mare și neașteptată ca intensitate a avut loc la ora prânzului, la mai puțin de 9 ore de marele seism. Magnitudinea a fost revizuită la 7,5. Acest al doilea cutremur a provocat și mai multe victime și pagube uriașe.
Un raport de marți dimineața indica un bilanț de peste 5.000 de morți.
Demolition of buildings after the second big earthquake in Kahramanmaraş(Türkiye) yesterday#TurkeyEarthquake #Turkey pic.twitter.com/yet0nOdD46
— Govind Pandey (@iGovindPandey) February 7, 2023