Imagini video postate pe rețelele sociale arată cum clădirea Consiliului Local din centrul orașului Harkov este distrusă de o rachetă. Harkov, al doilea oraș ca mărime al Ucrainei, este ținta unui atac susținut din partea rușilor, care și-au intensificat ofensiva și asupra capitalei Kiev, dar și în sud, în orașul Herson.
Pe imaginile surprinse de o cameră de supravehgere din Piața Libertății din Harkov se vede cum o rachetă lovește clădirea la ora 08:01, marți dimineață. Imaginile au fost publicate de Leonid Ragozin, jurnalist independent.