Viitorul Europei, subiectul summitului extraordinar de joi, 6 martie. Ce prevede planul de reînarmare

Adrian Sirbu

În cadrul reuniunii extraordinare a Consiliului European de joi, 6 martie, de la Bruxelles, liderii statelor Uniunii Europene vor discuta şi despre desfășurarea de trupe europene pe teritoriul Ucrainei, după încheierea războiului sau după începerea unui acord de încetare a focului, a declarat un oficial UE citat de presa de la Kiev.

Liderii Uniunii Europene vor începe joi, 6 martie, în cadrul unei reuniuni extraordinare a Consiliului European, să elaboreze un concept de garanții de securitate pentru Ucraina, care ar putea include desfășurarea de personal militar european pe teritoriul țării, relatează Ukrainska Pravda, citând un oficial al UE aflat la curent cu agenda summitului.

Statele membre vor avea prima discuție comună despre posibilitatea trimiterii de contingente militare în Ucraina, fie după încheierea războiului, fie după începerea unui armistițiu. „În această reuniune a Consiliului European, vor începe lucrările de fond privind garanțiile de securitate ale UE pentru Ucraina, inclusiv planificarea posibilității de a desfășura misiuni militare pe teritoriul Ucrainei”, a declarat un oficial european.

Până în prezent, această dezbatere nu a avut loc oficial, mai precizează Ukrainska Pravda. Mai mult state membre și-au exprimat recent public disponibilitatea sau reținerea de a trimite trupe în Ucraina.

„Este posibil ca mai multe state să-și exprime sprijinul pentru această inițiativă în cadrul summitului”, a adăugat sursa citată.