Volodimir Zelenski a vorbit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg: „Decizii oportune privind apărarea aeriană pentru Ucraina sunt ceea ce avem nevoie acum pentru a proteja vieţi”
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski a vorbit cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, el afirmând că livrarea la timp a armelor către luptătorii noştri, decizii oportune privind apărarea aeriană pentru Ucraina sunt ceea ce au nevoie acum pentru a proteja vieţi. El mai afirmă că atacurile zilnice cu rachete ruseşti, precum şi încercările zilnice ale ocupantului de a distruge mai multe dintre poziţiile noastre, toate pot fi oprite iar planurile ofensive ruseşti pot fi zădărnicite, dar pentru aceasta, forţa ucraineană trebuie să fie susţinută.
”Tocmai am primit rapoarte privind situaţia din Odesa, în urma unui atac cu rachete ruseşti, şi din Harkov, în urma unui atac cu bombe aeriene ghidate ruseşti. Din nefericire, există victime în Odesa. Transmit condoleanţe familiilor şi prietenilor acestora. Multe persoane au fost rănite – tuturor li se acordă ajutor medical. Serviciile locale şi salvatorii Serviciului de Stat pentru Situaţii de Urgenţă al Ucrainei au răspuns imediat”, a transmis preşedintele Ucrainei în mesajul zilnic.
Zelenski afirmă că este important ca toate serviciile, de a căror muncă depinde viaţa ucrainenilor, să fie cât mai eficienţi şi mai rapizi posibil”.
”Asistenţa promptă şi protecţia vieţii suficient de promptă şi curajoasă sunt cele care ne ajută pe toţi în Ucraina să rezistăm”, arată preşedintele Ucrainei.
Zelenski mai spune că a vorbit mult despre rapiditate în negocierile noastre cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
”Livrarea la timp a armelor către luptătorii noştri, decizii oportune şi suficiente privind apărarea aeriană pentru Ucraina sunt ceea ce avem nevoie acum pentru a proteja vieţi. Mai ales că partenerii noştri au cu adevărat toate sistemele necesare, au cu adevărat toată calitatea necesară a armelor, astfel încât războinicii noştri să poată opera mult mai eficient. Îi mulţumesc lui Jens pentru înţelegere şi pentru disponibilitatea de a ne ajuta.
Atacurile zilnice cu rachete ruseşti, precum şi încercările zilnice ale ocupantului de a distruge mai multe dintre poziţiile noastre, toate pot fi oprite. Planurile ofensive ruseşti pot fi zădărnicite. Pentru aceasta, forţa ucraineană trebuie să fie susţinută”, spune Zelenski.