97 de percheziții la Partidul “Șor”. Reacția formațiunii

Ala Găină

Procurorii anticorupție în comun cu Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează 97 de percheziții în cadrul cauzei penale privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”.

În cadrul unui comunicat de presă, Partidul Șor a condamnat descinderile.

„Sculele regimului Sandu au dat buzna în oficiile teritoriale, dar și în casele activiștilor și le-au confiscat bunuri personale, sub pretextul că acestea ar fi probe la dosarul penal, fabricat la comanda PAS. Considerăm aceste acțiuni ca fiind profund abuzive și ilegale, iar adevăratul motiv pentru care puterea recurge la asemenea măsuri extreme este teama cronică de proteste, care, de altfel, sunt pe deplin justificate”, se menționează într-un comunicat de presă al Partidului Politic „Șor”.

Cei de la Partidul Șor au adus critici și Ministerului de Interne, despre care spun că ar fi acționat brutal în raport cu mai mulți activiști, care vroiau să protesteze duminică în fața Procuraturii.

Aceștia au confiscat abuziv peste 150 de corturi care urmau a fi instalate în fața instituției și i-au escortat la poliție pe protestatari, deși nicio prevedere legală nu interzice manifestațiile pașnice, iar dreptul la protest este consfințit prin lege și prin toate normele internaționale la care Republica Moldova este parte”, mai spun reprezentanții PP Șor.

Perchezițiile la Partidul Șor au început joi, 21 Iulie. Potrivit probelor administrate pe dosar, s-a constatat că partidul ar fi acceptat conștient bani de proveniență dubioasă, din partea unei grupări criminale, care erau folosiți în interes de partid, precum onorarii pentru artiști, salarii pentru membri și organizarea de proteste.

Ulterior, deputata Marina Tauber fusese reținută pentru 72 de ore. Marina Tauber a rămas pentru a treia oară fără imunitate parlamentară. Șeful interimar al PG, Dumitru Robu a solicitat joi, 21 iulie, ridicarea imunității deputatei PP Șor, vizate în două cauze penale pornite pe faptul „acceptării cu bună știință a finanțării partidului din partea unui grup criminal organizat” și „falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului Politic „Șor”.