tanase

Alexandru Tănase: „Nu avem oligarhi în Republica Moldova”

Veronica Vacari

Eu cred că noi nu avem oligarhi în R. Moldova, dacă am analiza conținutul acestui termen după DEX. Într-o țară de oameni săraci, oricine este puțin mai bogat decât cel sărac este considerat bogat, dar nu știu dacă este oligarh. Eu în general nu cred că noi avem oligarhie. Oligarhia înseamnă existența resurselor, fabrici, uzine, control al sectoarelor economiei. Nu știu dacă avem oameni în țara asta care controlează… Noi suntem o țară foarte săracă, cu o economie rudimentară, cu un buget mai mic ca al Bucureștiului. E ridicol. Dar sună foarte bine pentru public. Când spui cuvântul oligarh, puțini îl înțeleg și reușești să creezi o imagine… că iată luptăm cu oligarhia”, a declarat Tănase, ieri-seară, în cadrul emisiunii „Puterea a patra”, de la un post privat de televiziune.

Tănase consideră că, prin adoptarea deciziei prin care a fost redat dreptul oamenilor de a-și alege în mod direct președintele, Curtea Constituțională a reușit parțial scoaterea statului din captivitate.

„Cea mai importantă funcție politică din stat deja nu mai este partajată politic”, susține președintele Curții Constituționale.

Întrebat despre Vlad Plahotniuc și zvonurile că acesta s-ar pregăti pentru a prelua funcția de prim-ministru, Tănase a refuzat să comenteze, precizând că ar fi vorba doar de niște speculații.

„Nu am auzit să aibă loc vreo rocadă guvernamentală”, s-a eschivat Tănase de la răspuns.

Magistratul a refuzat să răspundă și la întrebarea dacă Vlad Plahotniuc ar cădea sub incidența deciziei Curții din 2013, prin care s-a stabilit că o persoană asupra căreia planează suspiciuni de corupție nu poate candida la funcția de premier.