sursa:report.az

Asistentul adjunct al secretarului de stat al SUA a venit la Chișinău

Valeria Botnaru

Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Asistentul Adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii, Bridget Brink, în cadrul căreia au discutat despre acţiunile şi priorităţile Guvernului Republicii Moldova, transmite MOLDPRES. 
Premierul a reiterat importanţa sprijinului acordat de SUA şi a altor parteneri externi ai Republicii Moldova, în vederea redresării situaţiei social-politice şi economice din ţară şi promovarea reformelor necesare pentru bunăstarea populaţiei ţării. 

„Am toată încrederea că vom reuşi, prin acţiuni concrete, să contribuim la restabilirea parteneriatului extern şi la creşterea bunăstării cetăţenilor ţării noastre”, a declarat Pavel Filip.

În cadrul întrevederii, cei doi oficiali au discutat şi despre Foaia de Parcurs cu privire la implementarea Acordului de Asociere RM-UE, acţiunile anticorupţie, precum şi efectele aşteptate de pe urma adoptării Legii cu privire la Procuratură, a pachetului de legi cu privire la integritate şi despre necesitatea menţinerii unui dialog cu societatea civilă. 
Bridget Brink urmează să aibă mai multe întîlniri cu autorităţile şi organizaţiile neguvernamentale din Republica Moldova. 

sursa:gov.md

 

sursa:gov.md