CEC a înregistrat grupul de inițiativă care va colecta semnături pentru candidatul independent Victoria Furtună
Comisia Electorală Centrală a înregistrat astăzi grupul de inițiativă pentru susținerea candidatului independent la funcția de președinte al Republicii, Victoria Furtună.
Victoria Furtună s-a născut pe 24 februarie 1981, în Hîncești, Republica Moldova. În 2003, a absolvit Universitatea Liberă Internațională din Moldova, specialitatea Drept. Ulterior, a obținut și diploma de master în drept la ULIM.
În 2006 și-a început cariera ca procuror, activând inițial la Procuratura raionului Nisporeni, iar ulterior la Procuratura Chișinău, sector Botanica.
În 2016 i s-a acordat insigna „Eminent al Procuraturii”, iar în același an a fost numită procuror în cadrul Procuraturii Anticorupție. În 2021, a fost selectată în calitate de candidată pentru funcția de procuror general interimar al Republicii Moldova.
În 2024, după pornirea unui dosar penal, în care ar fi fost implicate mai multe instituții publice de stat, Furtună și-a dat demisia din procuratură și a înființat o asociație neguvernamentală axată pe apărarea drepturilor persoanelor aflate în litigiile cu organele statului.
De-a lungul carierei sale de procuror, ea s-a ocupat de mai multe dosare penale în care au fost implicați înalți funcționari, primari, miniștri, deputați, înalți funcționari din Ministerul Afacerilor Interne, precum și colegi de la Procuratură.