Igor Dodon

Despre ce au discutat Dodon și Putin în cadrul întrevederii de astăzi

Victoria Furnic

Pentru a-şi planifica mai bine vizita cu șeful lui, Igor Dodon, s-a întâlnit în seara zilei de ieri cu vice-premierul rus, Dmitri Rogozin. Cei doi au discutat detaliile ordinelor pe care Dodon trebuie să le primească la nivel înalt. La întrevederea cu Vladimir Putin, Dodon a cerșit impulsionarea relaţiilor bilaterale dintre Republica Moldova şi Rusia. Putin și-a certat supusul în legătură cu impasul în care se află relațiile moldo-ruse.

În acelaşi timp, Igor Dodon şi-a manifestat nostalgia faţă de planul Kozak. Acesta a declarat că diferendul transnistrean putea fi rezolvat la începutul anilor 2000, prin implementarea planului Kozak. Această șansă, potrivit președintelui, a fost ratată, Republica Moldova nefiind încă în relație de totală obediență fașă de Rusia.

Dodon și-a început astfel prima sa vizită în calitate de șef al statului. Acesta a mers la Moscova, unde urmează să se mai întâlnească cu ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, dar și cu preşedintele Consiliului de Administrare al companiei „Gazaprom”, Aleksei Miller.