Diaspora moldovenească din statele BENELUX solicită o întrevedere cu Igor Dodon
Iată textul scrisorii:
„Excelenţei Sale, Domnului Igor Dodon,
Preşedinte al Republicii Moldova
Stimate Domnule Preşedinte,
Urmare a anunţului făcut privind efectuarea vizitei oficiale la Bruxelles în perioada 6 – 8 februarie curent, Vă adresăm această solicitare în vederea stabilirii unei întrevederi cu reprezentanţii diasporei aflaţi în spaţiul Benelux (Belgia, Olanda, Luxemburg).
O asemenea adresare vine în contextul în care vizita Dumneavoastră la Bruxelles este determinantă pentru continuarea vectorului european al Republicii Moldova, obiectiv strategic susţinut masiv de către diaspora din UE.
Luând în considerare deschiderea exprimată în cadrul vizitei efectuate la Moscova faţă de reprezentanţii diasporei de pretutindeni, mizăm pe disponibilitatea Dumneavoastră de a organiza o întrevedere similară la Bruxelles.
Rămânem în aşteptarea disponibilitatii Dvs de dialog.
Roman Uscatu
Victoria Țăranu
Bruxelles, 1 februarie 2017”