dorin chirtoaca aur 11 iulie

Dorin Chirtoacă (AUR): Obiectivul nostru este ca până în 2025 să facem Unirea

Redacția Liber TV

Vremuri bune pot fi doar dacă se face unirea. Nu există alte soluții, nimeni nu are soluții în afară de România pentru Republica Moldova. De ce vom face unirea? Pentru că este o suferință acumulată de peste 200 de ani, pentru că s-au sacrificat generații la rând, au plătit cu propria viață, cu libertatea, pentru ca bucata aceasta de pământ dinte Prut și Nistru să-și recapete demnitatea și libertatea”, a declarat Chirtoacă.

El a mai adus încă un argument: unirea trebuie să se înfăptuiască pentru că „nu putem trăi după regulile stabilite de criminalii Hitler și Stalin prin pactul Ribbentrop – Molotov”.

Vom face unirea pentru generațiile actuale și viitoare, în amintirea celor care nu mai sunt între noi. Asta înseamnă o șansă la o viață mai bună”, a mai spus candidatul AUR.

Vom face unirea în 2025

Dorin Chirtoacă a arătat că Unirea este un obiectiv cât se poate de realizabil și acest lucru se va face în două etape: prima etapă reprezintă intrarea AUR în Parlamentul de la Chișinău după alegerile de la 11 iulie, iar a doua presupune obținerea majorității parlamentare la alegerile următoare din ambele state românești.

Obiectivul nostru este ca până în anul 2025 să facem unirea prin obținerea unei majorități parlamentare prin două etape: (1) intrarea în Parlament în alegerile din 11 iulie și (2) la următoarele alegeri din Republica Moldova (2025), respectiv România (2024), să avem majoritate unionistă prin intermediul AUR în așa fel încât să putem vota unirea în cele două parlamente, așa cum s-a făcut în 1918. Avem toate instrumentele necesare pentru a realiza instituțional, conform actelor internaționale ceea ce ne propunem: reîntregirea neamului românesc în granițele României Mari”, a explicat Chirtoacă.