FOTO// PROBE! Andrei Spînu a avut o întrevedere cu partenerii Lagardere Travel Retail, la Paris
Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii, a negat de mai multe ori că ar fi avut vreo discuție cu reprezentanții Lagardere Travel Retail din Franța, compania având și o subsidiară la București. Despre “lipsa de contact” a vorbit și Baptiste Duguit, vicepreședinte pentru Dezvoltare la Lagardère Travel Retail, care a sosit la Chișinău și a ținut foarte mult să precizeze în fața presei că nu s-a întâlnit cu Andrei Spînu, dar a avut întrevederi cu Maia Sandu (președinte), Dumitru Alaiba (ministrul Economiei), Constantin Vozian (directorul AIC) și Musteață Alexandru (pe atunci director al APP), se arată într-o investigație realizată de Telegraph.md.
„Reacția lui Duguit a fost suspectă chiar în sala de conferințe, deoarece absolut nimeni nu l-a întrebat la începutul conferinței dacă s-a întâlnit cu Andrei Spînu, ministrul Infrastructurii. El a precizat de cel puțin 2 ori că nu s-a întâlnit cu ministrul moldovean.
Ulterior, Andrei Spînu, în cadrul unor reacții în presă, a făcut trimitere la declarația stranie a lui Baptiste Duguit, vicepreședinte pentru Dezvoltare la Lagardère Travel Retail, prin care a fost negată orice întâlnire sau discuție despre licitația de la AIC.
Deoarece declarația lui Baptiste Duguit a fost destul de insistentă și dubioasă, mi-am amintit de un comunicat al Ministerului Infrastructurii, prin care instituția anunța despre vizita lui Andrei Spînu la Paris. Din delegație au făcut parte inclusiv Roman Cojuhari (directorul APP), Constantin Vozian (directorul Aeroportului Chișinău), Mircea Păscăluță (secretar de stat, responsabil pentru licitația de la AIC), precum și alte persoane”, se arată în anchetă.
”La începutul acestei săptămâni, ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, a întreprins o vizită de lucru la Paris, unde s-a întâlnit cu reprezentanții mai multor companii care proiectează, construiesc, finanțează și operează aeroporturi în întreaga lume”, este scris în comunicatul de presă din 06 octombrie 2023.
”În cadrul întâlnirilor au fost analizate condițiile în care Republica Moldova ar putea atrage o astfel de companie în calitate de partener strategic pentru dezvoltarea Aeroportului Chișinău”, este scris în același comunicat oficia.
”Vizita a fost organizata cu suportul IFC – International Finance Corporation, parte a Grupului Băncii Mondiale și a inclus întrevederi ale ministrului Andrei Spînu cu reprezentanții:
Vinci Airports: grupul proiectează, construiește, finanțează și operează aeroporturi în toată lumea. Este cel mai mare operator privat de aeroporturi la nivel resent. La moment, Vinci gestionează 72 de aeroporturi în 13 țări din Europa, Asia și America.
Grupul Aéroports de Paris: ADP operează și dezvoltă trei cele mai importante aeroporturi din Paris: Paris-Charles de Gaulle, Paris-Orly și Paris-Le Bourget. De asemenea, grupul este resen în 120 de aeroporturi și 50 de țări din toată lumea. Dintre acestea, 27 de aeroporturi sunt operate direct de către grupul ADP.
Bouygues Group: grupul este resent în 81 de țări. Unul din domeniul de afaceri sunt construcțiile civile. Spre exemplu, Bouygues a construit noul aeroport din Zagreb, Croația, care are un flux de aproximativ 3,5 mln pasageri pe an. De asemenea, au construit terminalul 1 al aeroportului din Lyon (15 mln pasageri pe an), Franța, aeroportul din Laranka, Cipru. Bouygues este una din cele mai mari companii de construcții din Franța”, este scris în comunicat.
În fața francezilor, Andrei Spînu și echipa sa au arătat o hartă cu spațiile comerciale, parcarea și alte detalii unde pot “investi partenerii strategici” și “companiile serioase”.
Peste o lună după vizita lui Andrei Spînu la Paris, la Chișinău este înregistrată compania S.R.L. LAGARDERE TRAVEL RETAIL, cu codul fiscal 1023600052708, data înregistrării: 9 noiembrie 2023, având adresa juridică într-un cămin de pe strada Coca 33 din Chișinău (Dendrariu). Lagardere Travel Retail Sas (100,00%) este indicată în calitate de fondator al firmei din Chișinău.
Întorcându-ne la comunicatul ministerului, ne-a atras atenția compania Grupul Aéroports de Paris (ADP). Astfel, ADP este, de fapt, partener de afaceri cu Lagardere Travel Retail Sas.
”Lagardère Travel Retail a fost aleasă să devină partenerul co-operator al Grupului ADP în Extime Duty Free Paris, în cadrul extinderii brandului Extime în domeniul ospitalității și al comerțului cu amănuntul. Extime Duty Free Paris va opera aproximativ 140 de magazine de produse cosmetice, gourmet, tehnice și de modă. Va fi deținut în proporție de 51% de către Grupul ADP și de 49% de către Lagardère Travel Retail, în funcție de aprobarea autorităților competente în domeniul concurenței”, este scris în comunicatul oficial al companiei Lagardere.
În februarie curent, Lagardere Travel Retail s-a înscris în concursul pentru închirierea spațiilor comerciale de la AIC. Caietul de sarcini, procedura și alte acțiuni au fost organizate cu dedicație pentru Lagardere Travel Retail, fapt confirmat și de către Consiliul Concurenței, dar și prin scrisoarea celor de la Gebr. Heinemann din Germania – companie fondată în 1879.
Câteva zile în urmă, în cadrul unui interviu pentru UNIMEDIA, Andrei Spînu a declarat că Lagardere Travel Retail ar putea fi declarată câștigătoare a licitației chiar dacă va fi înregistrată o singură companie, deoarece se face tot ce este posibil pentru a “scoate grupul criminal din AIC”.
La fel, Andrei Spînu a mai precizat că pentru toate acțiunile săvârșite în cadrul licitației vor răspunde exclusiv membrii Comisiei de licitație, care sunt angajați ai AIC. O astfel de poziție o are și Roman Cojuhari, actualul director al APP, care a răspuns oficial că toată responsabilitatea aparține celor de la AIC.
„Există întrebări și bănuieli cu privire la membrii Comisiei de licitație, iar răspunsurile vor trebui să fie date în cadrul anchetelor, a mai precizat Spînu, delimitându-se de tot ceea ce înseamnă licitația de la AIC.
Dar membrii Comisiei de licitație nu au fost la discuții cu reprezentanții Grupului Aéroports de Paris și Lagardère Travel Retail.
Totuși, nu uitați că Lagardere Travel Retail Sas este o companie ce aparține și Guvernului Francez, iar toată vălmășeala a fost pornită după vizita lui Macron la Chișinău”, se mai arată în investigația Telegraph.