(FOTO/VIDEO) O rachetă rusească a căzut pe teritoriul Republicii Moldova. Reacția autorităților
O rachetă lansată de armata rusă și doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean, a căzut pe teritoriul localității Naslavcea din Republica Moldova. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, nu sunt înregistrate victime și au fost luate măsuri de protecție. Autoritățile au încercuit zona căderii rachetei, pentru a evita eventuale pericole, iar un grup de documentare se află la fața locului.
„În această dimineață, o rachetă doborâtă de sistemul antiaerian ucrainean a căzut în extremitatea de nord a localității Naslavcea din Republica Moldova, aflată la hotar cu Ucraina”, susțin reprezentanții MAI.
La moment nu sunt înregistrate victime, dar ferestrele mai multor locuințe din Naslavcea au fost distruse.
„Autoritățile ucrainene au informat că în această dimineața a avut loc un atac rusesc cu drone asupra barajului Dnestrovsc1, din teritoriul Ucrainei, care este la o distanță de 10 Km de barajul Naslavcea. Atacul rusesc nu a afectat barajul, dar au fost atacate componentele electrice aferente barajului ucrainean. Autoritățile ucrainene anunță că nu există pericol de inundații.
În prezent, efective ale MAI au încercuit zona pentru a evita eventuale pericole, iar o grupă de documentare se află la fața locului”, se arată în comunicatul MAI.