„Inclusiv Dodon va fi amendat”. Ce spune ministrul Justiției despre cei care vor purta panglica Sfântului Gheorghe

Redacția Liber TV

Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco spune că la data de 9 mai, atunci când Republica Moldova marchează atât Ziua Europei, cât și Ziua Victoriei, toți cei care vor utiliza panglica „Sfântului Gheorghe”, vor fi amendați. Legea nu vizează persoanele care poartă această panglică la medaliile sau ordinele militare.

Sancțiunile nu se aplică persoanelor care utilizează această panglică pentru medalii sau ordine primite pentru acțiunile din cel de-al Doilea Război Mondial. În alte cazuri e vorba de răspundere contravențională și persoanele vor achita amenzi. Inclusiv Igor Dodon va fi amendat în situația în care va utiliza această panglică, nu există nicio excepție de la aplicarea acestei legi. Cei care vor încălca această lege, demnitari, inclusiv din Parlament, urmează să fie sancționați conform prevederilor legii”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Freedom cu Dorin Galben” de la TV8.

Nerespectarea interdicției și promovarea simbolurilor agresiunii militare ruse va fi sancționată cu amenzi de la 4 500 de lei la 9 000 de lei pentru persoanele fizice. În cazul persoanelor juridice sau cu funcții publice, amenda se ridică până la 30 000 de lei.

Există agentul constatator care este poliția și, ulterior, în baza documentărilor, se aplică sancțiunea contravențională. Doamna președinte a explicat foarte tranșant raționamentele pe care s-a bazat atunci când a promulgat această lege și eu găsesc aceste raționamente judicioase, logice pentru orice om rațional din Republica Moldova care vrea să trăiască în pace, care vrea să aibă o societate care nu tolerează războiul”, a mai spus Sergiu Litvinenco.

Menționăm că de astăzi, 20 aprilie 2022, de astăzi, în Republica Moldova sunt interzise simbolurile de război, inclusiv panglica Sfântului Gheorghe. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial.