Sergiu Litvinenco

„Mai atent cu gazul”! Litvinenco: Nu postaţi facturile pentru gaz pe reţelele de socializare. V-aţi putea trezi cu procurorii la uşă

Redacția Liber TV

Într-o postare pe Facebook, Litvinenco afirmă că dorința unora de a se victimiza și de a ataca guvernarea ar putea să atragă atenția inspectorilor de integritate și procurorilor.

„Prin astfel de postări lacrimogene, ies la iveală nu atât sumele, ci metrii pătrați în care locuiesc. Este periculos mai ales pentru funcționarii angajați la stat, fiindcă se poate verifica ușor dacă suprafața pentru care achită ei gazul coincide cu metrii pătrați indicați tot de ei în declarațiile de avere. Dacă suprafețele sunt diferite, vorbim fie de nedeclararea averii, fie de minimizare a suprafeței, deci și a prețului bunului. Ambele reprezintă încălcări ale legii și pentru ambele situații există pedeapsă. Inclusiv poate fi vorba de confiscarea averii. Așa că, mai atent cu gazul”, a declarat Litvinenco. 

dd

Analistul politic Dionis Cenuşă a criticat postarea ministrului Justiției. Potrivit acestuia, un reprezentant al guvernării nu ar trebui să ridiculizeze problema, ci să fie empatic cu oamenii care au primit facturi enorme la gaz. Cenușă spune că ministrul Justiţiei ar trebui să-şi retragă declaraţia şi chiar să-şi ceară scuze publice. 

„Pe de o parte, suntem martorii unei încercări de a restricționa libertatea de expresie. Pe de altă parte, exponenții puterii fac aluzii că va trimite ANI-ul peste funcționarii critici. Acest lucru arată ca o amenințare cu folosirea ANI împotriva celor care critică guvernarea pentru situația din sectorul energetic – scumpirile prețului pentru gazele naturale”, a menţionat Dionis Cenuşă.