
Ministra de Interne: Vladimir Plahotniuc nu se află în Turcia, Grecia sau Emiratele Arabe Unite. Pașaportul mexican – confirmat fals
Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, nu se află pe teritoriul Turciei, Greciei sau Emiratelor Arabe Unite, potrivit informațiilor transmise oficial autorităților de la Chișinău de către aceste state. Anunțul a fost făcut de ministra afacerilor interne, Daniella Misail-Nichitin, în cadrul unui interviu la emisiunea „Moldova Live”.
„Au fost câteva semnalări din partea unor țări cu referire la faptul că Vladimir Plahotniuc nu se află pe teritoriul acestor țări, cum ar fi, de exemplu, Emiratele Arabe Unite, care au infirmat că persoana se află pe teritoriul țării, la fel și în cazul Turciei și Greciei”, a declarat Misail-Nichitin.
Totodată, ministra a oferit detalii despre identitatea mexicană falsă atribuită lui Plahotniuc, menționând că autoritățile mexicane au confirmat lipsa oricărei forme de cetățenie sau document legal emis pe numele acestuia.
„Autoritățile Mexicului au confirmat că nu este nici un pașaport, dar nici nu i-a fost oferită cetățenia acestui stat. Mai mult ca atât, au confirmat că acel pașaport era fals”, a adăugat ea.
Vladimir Plahotniuc a părăsit Republica Moldova în iunie 2019, după ce Partidul Democrat a cedat puterea în urma crizei politice. În februarie 2025, Interpol a aprobat solicitarea autorităților moldovenești de a-l da în căutare internațională, în vederea reținerii și extrădării. Difuzarea acestei alerte este accesibilă tuturor celor 196 de state membre ale Interpol.
Autoritățile moldovenești continuă demersurile pentru localizarea și aducerea în fața justiției a fostului politician, acuzat în mai multe dosare penale de corupție și spălare de bani.