Natalia Gavrilița, după ce a fost aprobat un nou tarif la gazele naturale: „Întrebați ANRE-ul cum s-a ajuns la aceste calcule”
O nouă declarație halucinantă din partea prim-ministrului Republicii Moldova, Natalia Gavrilița. În loc să ia atitudine cu privire la noul tarif de aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaze naturale, premierul le-a spus jurnaliștilor să întrebe ANRE-ul cum s-a ajuns la stabilirea unui astfel de tarif.
„Trebuie să întrebați ANRE-ul cum s-a ajuns la aceste calcule. Vedem că prețurile cresc la nivel internațional, dar în același timp ne dăm seama că este o limită, cât pot să-și permită oamenii. În acest sens, Guvernul vine cu aceste programe de ajutor pentru oameni. Anul trecut am reorientat circa 1,7 milioane de lei pentru gospodăriile casnice și peste 600 milioane de lei pentru antreprenori pentru compensa creșterea de tarife la gazele naturale și energia termică.
Anul acesta lucrăm la programul de vulnerabilitate energetică și vom examina posibilitățile de a a susține financiar oamenii pentru a plăti facturile. În același timp sezonul de încălzire încă nu a început. Avem aceste costuri mari de achiziții. Așteptăm 1 octombrie atunci când trecem la o nouă formulă ca să ofere un preț avantajos. Urmărim piețele internaționale. Eu îndemn toată lumea să fim solidari și să ne preocupe pe toți eficiența energetică”, a declarat Gavrilița.
Vineri, 23 septembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat solicitarea Moldovagaz de a stabili un tarif de aproape 30 de lei pentru un metru cub de gaze, destinat consumatorilor casnici.