De Ultimă Oră

(VIDEO) Întâlnirea dintre Trump și Zelenski s-a transformat în haos. Președintele SUA l-a acuzat în fața presei că „se joacă cu Al Treilea Război Mondial”

Acordul pentru mineralele din Ucraina a rămas în aer, în urma discuțiilor foarte tensionate și fără precedent, desfășurate la Casa Albă, între președint…

Actualizat acum 5 ore

PAS are un nou deputat. Curtea Constituțională a validat mandatul

Ala Găină

Curtea Constituțională (CC) a validat joi, 26 septembrie, mandatul de deputat al lui Oleg Botnaru. Acesta este candidat supleant pe lista Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS). Mandatul de deputat al PAS a devenit vacant după decesul lui Iurie Păsat.

Conform Legii privind statutul deputatului în Parlament, mandatul vacant este atribuit supleantului imediat următor de pe listă, iar CC hotărăște validarea sau nevalidarea acestuia, în cazul în care se constată încălcarea legislației electorale.

Oleg Botnaru a studiat filologie, drept economic și drept administrativ și deține diplomă de masterat în domeniul managementul resurselor umane. Din 2021, acesta este șef adjunct al Oficiului Teritorial Bălți al Cancelariei de Stat.