Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, speră că UE va deschide negocierile de aderare cu Republica Moldova până la sfârșitul anului

Ala Găină

Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, speră că Uniunea Europeană va deschide negocierile de aderare cu Ucraina și Republica Moldova până la sfârșitul anului. Potrivit demnitarului, totul depinde de nivelul de pregătire al Moldovei și Ucrainei pentru a avansa pe calea europeană.

„În loc să ne concentrăm pe dată – să spunem că este bine că există o dată pe masă, mai bine să ne concentrăm pe deschiderea negocierilor de aderare până la sfârșitul anului.

Dacă Ucraina și Moldova sunt pregătite, negocierile de aderare ar trebui să poată începe, iar pașii ar putea fi făcuți treptat. Fiecare țară merge pe drumul său, dar să nu dezamăgim milioanele de oameni care consideră Europa ca fiind casa lor”, a declarat Roberta Metsola, într-un interviu acordat pentru European Newsroom.

Președinta Parlamentului European și-a arătat întotdeauna sprijinul pentru Ucraina și Republica Moldova și pentru aderarea la UE. Ea a fost primul reprezentant al unei instituții europene care a vizitat Kievul în aprilie 2022, după începerea invaziei ruse în Ucraina.

Executivul UE urmează să prezinte un raport la sfârșitul lunii octombrie cu privire la progresele înregistrate de Ucraina și Republica Moldova și să decidă dacă să deschidă sau nu negocierile de aderare, înainte ca cele 27 de state membre să abordeze problema la summitul de la Bruxelles de la jumătatea lunii decembrie.