Roman Zadoinov: Cerem închisoare pe viață pentru Constantin Țuțu
Avocatul familiei Roman Zadoinov a contestat la Curtea de Apel sentința pronunțată de magistrații de la Judecatoria Orhei.
Avocatul a cerut ca decizia primei instanțe să fie clasată, iar deputatul Constantin Țuțu împreună cu ceilalți învinuiți să fie condamnați la închisoare pe viață.
Recursul va fi examinat la sfârșitul lunii iunie.
Pe 13 mai, Judecătoria Orhei l-a achitat pe Constantin Țuțu, după ce procurorii l-au învinuit de huliganism în dosarul omorului lui Alexei Veretco, din Codrii Orheiului. Singurul care a fost condamnat este Ion Corcodel, cel care și-a asumat vina. Însă nici acesta, care este cercetat în libertate, nu va ajunge după gratii acum.
Tragedia s-a produs în seara de 28 aprilie 2012, când actualul deputat, pe atunci un simplu sportiv, a fost implicat într-un schimb de focuri, în urma cărora a decedat un bărbat, Alexei Veretca, de 42 de ani, şi rănit Iurie Matcovschi, fost poliţist, prieten cu victima. Crima a avut loc lângă restaurantul Doi Haiduci, din Codrii Orheiului. Atunci Ţuţu, care a fost alături de un grup format din peste 12 persoane, a fugit de la faţa locului împreună cu amicii săi.