Schimbare istorică la PCRM: Diana Caraman este noul președinte al partidului. Vladimir Voronin devine președinte de onoare
Partidul Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) are o nouă conducere. Deputata Diana Caraman a fost aleasă în funcția de președinte al formațiunii, în timp ce fondatorul partidului, Vladimir Voronin, va ocupa funcția nou-creată de președinte de onoare. Deciziile au fost luate sâmbătă, 6 iunie, în cadrul celui de-al XI-lea Congres al PCRM și a următorului plen al Comitetului Central.
La evenimentul desfășurat la Chișinău au participat 254 de delegați din toate raioanele și municipiile Republicii Moldova. Agenda congresului a inclus analizarea activității partidului din perioada 2021–2026, dar și trasarea noilor vectori politici în contextul realităților socio-economice actuale.
O nouă eră politică și modificări la Statut
În cadrul reuniunii, fostul lider al PCRM, Vladimir Voronin, a prezentat un raport de analiză a situației politice și economice din țară. Totodată, delegații au aprobat modificări substanțiale la Statutul partidului, prezentate chiar de Diana Caraman. Cea mai importantă modificare vizează instituirea funcției de președinte de onoare.
În semn de recunoaștere a contribuției sale la fondarea și gestionarea formațiunii timp de trei decenii, Vladimir Voronin a fost ales în această funcție cu votul unanim al delegaților.
De asemenea, deputatul Constantin Starîș a prezentat o nouă ediție a Programului PCRM, argumentând că documentul trebuia actualizat pentru a răspunde schimbărilor profunde produse în ultimele două decenii.
Imediat după încheierea congresului, s-a desfășurat primul plen al noului Comitet Central. Membrii acestuia au ales-o pe Diana Caraman în funcția de președinte al PCRM. Totodată, au fost desemnați și noii secretari ai Comitetului Central, aceștia fiind Constantin Starîș și Vladimir Telnov.
„PCRM își reafirmă intenția de a participa activ la viața politică a țării, de a consolida forțele de stânga și de a promova o Republică Moldova suverană, neutră și orientată spre politici sociale”, se arată în declarația finală adoptată de comuniști.
Participanții la congres au stabilit ca priorități imediate păstrarea statalității Republicii Moldova, protejarea drepturilor cetățenilor și identificarea soluțiilor pentru depășirea crizei socio-economice din țară.