SIS a cerut, CSE execută. Licențele a 6 posturi TV, suspendate de Comisia Situații Excepționale
La cererea Serviciului de Informații și Securitate, Comisia pentru Situații Excepționale a decis sistarea licenței a încă șase posturi de televiziune pe perioada stării de urgență. Este vorba despre posturile Publika TV, Prime TV, Canal 2, Orizont TV, ITV și Canal 3. Prim-ministrul Dorin Recean salută și suține suspendarea licenței posturilor de televiziune.
Într-un mesaj pe pagina sa de facebook, oficialul a menționat că amenințările au crescut în intensitate. Rusia, prin intermediul grupărilor criminale organizate, vrea să influențeze alegerile locale din 5 noiembrie și să submineze procesul democratic.
„În Republica Moldova zilnic suntem supuși unor atacuri hibride din partea Federației Ruse. În ultimele săptămâni, aceste amenințări au crescut în intensitate. Rusia, prin intermediul grupărilor criminale organizate, vrea să influențeze alegerile locale din 5 noiembrie și să submineze procesul democratic”, spune Dorin Recean.
Premierul spune că aceste televiziuni sunt subordonate grupărilor criminale Plahotniuc și Șor, care și-au unit eforturile pentru a destabiliza țara. Există dovezi că aceste posturi urmăresc un interes din afara Republicii Moldova, în scop destabilizator. Nu vom permite acest lucru și vom acționa de fiecare dată prompt și hotărât în interesul cetățenilor, a conchis prim-ministrul.