Victoria Furtună: „Presa din Moldova este controlată de putere și finanțatori străini. Avem nevoie de jurnaliști curajoși, nu de propagandă”

Adrian Sirbu

Cu prilejul Zilei Mondiale a Libertății Presei, lidera formațiunii Moldova Mare, Victoria Furtună, a lansat un mesaj critic la adresa stării actuale a mass-mediei din Republica Moldova, acuzând guvernarea și finanțatorii străini de control asupra agendei publice și a spațiului informațional.

O societate sănătoasă are nevoie de jurnaliști curajoși, nu de «voci autorizate»”, a declarat Furtună, subliniind că jurnalismul autentic trebuie să pună întrebări, să investigheze și să deranjeze puterea, nu să o servească.

Potrivit acesteia, în ultimii ani presa critică a fost marginalizată sau eliminată din spațiul public, iar redacțiile incomode au fost supuse hărțuirii. Totodată, lidera Moldova Mare avertizează asupra pericolului reprezentat de influența străină în mass-media: „Mulți jurnaliști și instituții media sunt finanțați direct de structuri externe, precum USAID și NATO, care dictează agende editoriale și intervin în viața politică sub masca «sprijinului democratic».”

Victoria Furtună a pledat pentru o presă cu adevărat liberă, independentă de orice guvern — fie el local sau străin — și a promis că formațiunea sa va apăra jurnalismul autentic împotriva ceea ce ea numește „dictatura narațiunilor oficiale și străine”.

Moldova are dreptul la ADEVĂR — nu la propagandă cu steag străin”, a concluzionat lidera Moldova Mare, făcând apel la reconectarea presei la interesul public și la apărarea suveranității informaționale a țării.