(VIDEO) Alexandr Stoianoglo, achitat în dosarul pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Reacția acestuia
Alexandr Stoianoglo a fost achitat în dosarul în care era acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu. Decizia a fost luată astăzi de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani.
După pronunțarea deciziei, Stoianoglo a declarat că acestea era evidentă de la început.
„Acțiunile mele nu au avut elemente criminale. Toate lumea știe că acțiunile mele nu a adus prejudiciu statului, toți banii au fost întorși. Pe cazul dat nu a fost prezentată nicio probă care dovedește învinuirea în privința mea. Dosarul a fost falsificat, făcut la comandă politică cu scopul de a mă înlătură din funcție”, a declarat fostul procuror general.
Avocatul lui Stoianoglo a salutat decizia instanței: „Justiția a triumfat azi. (…) Satisfacția este cu atât mai mare, cu cât judecătorii au dat dovadă de imparțialitate și independență, indiferentă de conjuncturi și presiuni”.
Procurorii de stat care au instrumentat cazul au refuzat să ofere un comentariu pentru presă. Potrivit lor, Procuratura Anticorupție va analiza decizia, iar ulterior va emite un comunicat oficial.
Alexandr Stoianoglo a deținut funcția de procuror general al Republicii Moldova din noiembrie 2019 și a fost suspendat din funcție în octombrie 2021, fiind cercetat penal la acel moment pentru corupere pasivă, fals în declarații, abuz în serviciu și depășirea atribuțiilor de serviciu. Infracțiunile Stoianoglo le-ar fi comis în perioada anilor 2011 atunci când deținea funcția de deputat și 2021 când avea funcția de procuror general.
Acesta s-a aflat în arest la domiciliu până în luna martie 2022, fiind ulterior aplicată măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar. Alexandr Stoianoglo respinge toate acuzațiile și se declară nevinovat.