(VIDEO) Andrei Spînu nu exclude că Lagardere Travel Retail, compania franceză care a stârnit controverse, ar putea câștiga noua licitație de la Aeroport

Adrian Sirbu

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale (MIDR), Andrei Spînu, nu exclude că Lagardere Travel Retail, compania franceză care a dorit să arendeze spații comerciale din zona Duty Free a Aeroportului din Chișinău, ar putea câștiga noua licitație lansată de Agenția Proprietății Publice (APP), dacă va participa.

Mai mult, Spînu spune că este o greșeală faptul că Lagardere este înregistrată într-un cămin din Chișinău.

„Eu nu exclud ca aceasta companie va câștiga, pentru că, sper că ați urmărit conferința, este una dintre cele mai mari din Europa, care gestionează în Franța, de exemplu, aeroporturi, gări, deci este o companie reputabila. Deci, repet, nu a participat o companie anonimă: a participat o companie extrem de serioasă. – Care are oficiu într-o garsonieră. – Da, din punctul meu de vedere, asta a fost o greșeală. – Dar cum s-a întâmplat ca așa o companie mare, cu acest rulaj… – Din ce am reușit să văd din conferință de presă, decizia să între într-o piață, probabil, au avut nevoie de o adresă juridică pentru a o înregistra. Dacă mă întrebați pe mine, eu cred că a fost o greșeală”, a explicat Andrei Spînu, în cadrul emisiunii Moldova LIVE de la Exclusiv TV.

Andrei Spînu a fost întrebat despre suspiciunile potrivit cărora caietul de sarcini al primei licitații, anulate pe ultima sută de metri, a fost pregătit anume pentru compania franceză Lagardere. Oficialul a calificat speculațiile ca fiind un „văd fals”.

„Una din marea suspiciune este ca eu aș sta în spatele acestei companii și ei (nr. red: Lagardere Travel Retail) au recunoscut că nu m-am văzut niciodată cu ei, nu știu cine sunt”, a declarat Spînu.

El a mai spus că „are întrebări” pentru fostul administrator al Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian, care a demisionat în plin scandal în jurul licitației.

„Sunt multe lucruri la care nu am răspuns și aștept ca ancheta internă să spună. Nu înțeleg de ce caietul de sarcini pentru licitație nu a fost transmis în limba engleză și tradus la mai multe companii, ori eu personal am cerut asta. Dacă el (Constantin Vozian – n.r.) are ceva de spus – cu toată deschidere, să spună”, a mai declarat Spînu.

Amintim că Agenția Proprietății Publice (APP) a anunțat pe 20 februarie relansarea licitației publice în vederea selectării unui locatar pentru spațiile comerciale cu destinația de alimentație publică și comerț specializat pentru zona sterila din incinta Aeroportului Internațional Chișinău.

Anterior, în cadrul unei conferințe de presă, vicepreședintele companiei, Baptiste Guduit a declarat că în anul 2022, președinta Maia Sandu s-a aflat la Paris, la o reuniune organizată de o structură franceză a investitorilor francezi, în cadrul căreia a încurajat compania Lagardère „să studieze situația de la Aeroportul Chișinău, întrucât ar putea constitui o oportunitate de dezvoltare a afacerii în următorii ani”.

În context, activistul politic, Vlad Bilețchi, care, în ultima perioadă, a prezentat mai multe documente și a vorbit în amănunte despre licitația controversată a spațiilor comerciale de la Aeroportul Internațional Chișinău, a declarat că Lagardere a confirmat tot ce a spus. „Guvernarea a fost implicată masiv în aranjarea licitației, iar Maia Sandu personal s-a ocupat de această companie”, a declarat Bilețchi.