(VIDEO) La o zi după ce Bolea a înjurat un jurnalist, ONG-urile de media cer premierului Recean să-l sancționeze
Organizațiile neguvernamentale de media condamnă limbajul licențios al ministrului Agriculturii și Industriei Alimentare, Vladimir Bolea. Astfel, ONG-urile solicită prim-ministrului, Dorin Recean, să asigure tragerea la răspundere disciplinară a ministrului.
„Mai exact, în timp ce reporterul îl întreba dacă statul prevede ajutoare pentru fermierii care se ocupă de cultivarea merelor, ministrul Vladimir Bolea a lansat la adresa jurnalistului exprimări necenzurate, care lezează onoarea și demnitatea persoanei și contravin normelor de conduită general acceptate într-o societate democratică.
Organizațiile semnatare își manifestă indignarea în raport cu acest comportament sfidător și consideră că un astfel de limbaj este incompatibil cu funcția de ministru.
Solicităm prim-ministrului Republicii Moldova, Dorin Recean, să asigure tragerea la răspundere disciplinară a ministrului Vladimir Bolea, conform atribuției prevăzute de art. 22 alin. (2), lit. j) al Legii cu privire la Guvern.
Condamnăm cu vehemență manifestarea oricăror forme de intoleranță în raport cu jurnaliștii și instituțiile mass-media și îndemnăm toți demnitarii să adopte un limbaj și comportament decent în raport cu presa”, se arată în comunicat.
Miercuri, în cadrul unui briefing, Bolea s-a exprimat licențios la adresa unui jurnalist care îi adresa întrebă. Funcționarul și-a oprit microfonul, dar momentul a fost înregistrat de dispozitivele instalate de presă chiar în fața șefului de la Agricultură.
„„M-a z***** p**a asta…”, spune el unei persoane care se află alături.
La scurt timp după incident, Bolea a publicat un mesaj pe rețelele de socializare și a adresat scuze. Ministrul a dat vina pe stres și a menționat că regretă incidentul.