(VIDEO) Proiectul privind cei 700 de euro pe lună pentru copiii ambasadorilor ar putea fi retras. Mihai Popșoi: „Constatăm o reacție virulentă în societate”
Proiectul ce prevedea indemnizații lunare de 700 de euro pentru copiii diplomaților urmează a fi suspendat sau scos de pe ordinea de zi a Parlamentului. Anunțul a fost făcut de ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi în cadrul emisiunii „Rezoomat” de la RliveTV. Potrivit lui, în societate a fost o reacție virulentă întrucât Republica Moldova este un stat cu venituri reduse.
„Avem o realitate pe care o conștientizăm și pe viitor trebuie să căutăm alte soluții care să nu trezească o asemenea reacție virulentă. În proiectul inițial, într-adevăr, era o sumă mai mare. Am avut nevoie de timp pentru a ajunge la un compromis cu Ministerul Finanțelor și acel compromis a fost adoptat la ședința Guvernului, sumele au fost reduse și vârsta a fost redusă. Pentru lectura a doua proiectul urma să fie ajustat la avizul Guvernului, dar având în vederea această reacție extrem de virulentă va trebui să căutăm alte soluții, poate diferite de cele care au fost reflectate în proiect. Pe moment, proiectul urmează a fi suspendat sau scos de pe ordinea de zi pentru a vedea ce alte soluții avem pentru a rezolva această problemă”, a spus ministrul Afacerilor Externe, Mihai Popșoi, în cadrul emisiunii „Rezoomat cu Ileana Pîrgaru” de la RliveTV.
Ministrul de Externe a precizat că documentul va fi regândit.
„Cu regret, constatăm o reacție virulentă și, pe undeva, e de înțeles într-un stat cum este Republica Moldova, într-un stat unde veniturile cetățenilor sunt destul de reduse. Doar că cetățenii noștri nu înțeleg sau cei care au criticat se fac a nu înțelege că diplomații noștri nu merg în excursie în țările de reședință, ci merg să muncească și să apere interesele cetățenilor noștri. Având în vedere reacția virulentă a societății, suntem un stat democratic, plecăm urechea la reacția cetățenilor, pe undeva împărtășim această nemulțumire și va trebui să regândim abordarea, va trebui să căutăm, eventual, alte soluții și să evităm antagonizarea societății”, a mai spus Mihai Popșoi.
La 18 iulie curent, parlamentarii au votat, în prima lectură, modificări la legea cu privire la serviciul diplomatic. Printre noile prevederi se regăsea o alocație de 700 de euro pe lună pentru fiecare copil al ambasadorilor până la împlinirea vârstei de 23 de ani.
Proiectul prevedea faptul că suma va fi oferită copiilor până la vârsta de 23 de ani, necăsătoriți și care urmează, în străinătate, studii preșcolare, primare, secundare generale sau profesionale, medii de specialitate, superioare, învățământ de zi.