(VIDEO) Un nou ajutor umanitar din partea României pentru Republica Moldova: motorină, benzină și păcură

Veronica Țurcanu

Un nou ajutor substanțial pentru Republica Moldova din partea fraților de peste Prut. Noul ajutor umanitar include motorină, benzină și păcură, în valoare de 19 milioane de lei românești. O decizie în acest sens a fost luată de executivul de la București.

„Pentru Republica Moldova, România va acorda ajutor umanitar de urgenţă cu titlu gratuit pentru a asigura buna funcţionare a sistemului energetic. În acest sens, a fost aprobată prin hotărâre de guvern scoaterea din Rezerva de Stat a circa 130.000 de litri de motorină, 113.000 litri de benzină şi alte 5 milioane de litri de păcură, în valoare de aproximativ 19 milioane de lei. Este un ajutor care va consolida, va creşte securitatea energetică a Republicii Moldova şi este răspunsul concret pe care România îl dă solicitării adresate prin intermediul Ambasadei Republicii Moldova în România”, a declarat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Cărbunaru.

România va acorda un nou ajutor și Ucrainei, unde vor fi trimise produse alimentare, paturi, saltele, pături, perne, carburant din stocurile constituite ca rezerve de stat în valoare de aproape 10 milioane de lei fără TVA, a mai spus Cărbunaru.