Vlad Filat, de 1 Mai: „Migrația este rana deschisă a Moldovei. Viitorul se construiește prin respect față de oamenii muncii”

Adrian Sirbu

Cu ocazia Zilei Internaționale a Solidarității Oamenilor Muncii, liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a transmis un mesaj puternic de susținere pentru cetățenii care muncesc onest și contribuie zilnic la dezvoltarea țării. Acesta a subliniat că 1 Mai trebuie să fie mai mult decât o zi liberă – este un moment de reflecție asupra dificultăților cu care se confruntă oamenii muncii în Republica Moldova.

În mesajul său, Vlad Filat a atras atenția asupra situației critice din mai multe sectoare esențiale ale economiei. „Gândurile noastre se îndreaptă astăzi, în mod special, către angajații Căilor Ferate din Moldova, care nu au primit salariile de aproape un an”, a declarat președintele PLDM. De asemenea, el a evidențiat declinul sever din agricultură, unde, doar în 2024, peste 31.000 de oameni au părăsit sectorul, lăsând în urmă sate pustiite și o economie rurală în colaps.

Filat a vorbit și despre exodul forței de muncă, pe care l-a numit „rana deschisă a Moldovei”. El a criticat lipsa acțiunilor guvernamentale reale și a cerut politici care să pună omul în centrul deciziilor. „Este responsabilitatea guvernării să creeze condiții de viață bune aici, acasă, salarii decente, locuri de muncă stabile, respect față de oamenii care muncesc”, a afirmat liderul liberal-democrat.

În încheiere, Vlad Filat a adresat un mesaj de recunoștință tuturor celor care muncesc cu demnitate, subliniind că viitorul Republicii Moldova depinde de capacitatea sa de a-și respecta și sprijini cetățenii. „Moldova are viitor doar dacă învățăm, cu adevărat, să ne respectăm oamenii care o iubesc și o construiesc zi de zi”, a conchis el.