defsa

9 analize de sânge utile în diagnosticul bolilor de inimă

Arteom Stratulat

Iată căteva analize de sânge necesare în diagnosticul bolilor de inimă:

1. Colesterolul
Cea mai cunoscută dintre aceste ana­lize de sânge este determinarea colesterolemiei. Se măsoară următoarele valori: colesterolul total, LDL colesterol (sau colesterolul „rău”, care determină formarea plăcii aterosclerotice pe vase), HDL colesterol (colesterolul „bun”, care elimina excesul de colesterol din sânge și îl transportă la ficat) si trigliceridele.

În condițiile creșterii colesterolului în sânge se accelerează formarea plăcii de aterom pe artere, cu reducerea calibrului acestora și scăderea irigarii organelor. De asemenea, placa poate deveni instabilă, din ea putandu-se desprinde fragmente (trombi), care calătoresc la distanța si blochează o arteră, determinând astfel grave complicatii. De exemplu, îngustarea arterelor coronare produce cardiopatia ischemică si complicatia sa de temut, infarctul miocardic.

Obstrucția arterelor cerebrale determină accidentul vascular cerebral. Aceste evenimente au loc însă la nivelul tuturor arterelor: stenozarea (îngustarea) arterei renale produce insuficienta renală sau hipertensiune arterială, îngustarea arterelor membrelor inferioare determină arteriopatia cronică obliteranta, care evolueaza de la durere specifică la gangrena membrului, in timp ce blocarea arterei mezenterice (care irigă intestinul) este o urgenta chirurgicală.

Evaluarea colesterolemiei ar trebui să se facă periodic: după 20 de ani cel putin o dată la 5 ani, intre 30 si 39 de ani la 3 ani, intre 40 si 49 de ani la 2 ani si dupa 50 de ani, în fiecare an.

Valorile colesterolului total în sânge ar trebui să fie sub 200 mg/dl. Între 200 si 239 sunt valorile de graniță, iar peste 240 mg/dL valorile mari. LDL colesterolul ar trebui să fie sub 130 mg/dL, preferabil chiar sub 70 mg/dL pentru persoanele cu afecțiuni cardiovasculare, iar pentru pacienții cu diabet zaharat sau riscuri multiple de boli cardiovasculare sub 100 mg/dL. HDL colesterolul ar trebui să fie peste 60 mg/dL, chiar peste 70 mg/dL în cazul persoanelor cu boli cardiovasculare sau factori de risc. Valorile sub 40 mg/dL pentru bărbati si sub 50 mg/dL pentru femei sunt considerate de risc. 

2. Proteina C reactiva
Proteina C reactivă este o substanță produsă în ficat, care crește în inflamatie (infecții, traumatisme, boli autoimune etc.). Ea indică astfel o inflamație, dar nu precizează natura și localizarea acesteia. Este cunoscut totuși ca și formarea plăcii  de aterom este însoțită de inflamatie, astfel încat creșterea respectivei proteine, mai ales colaborată cu alte analize, cum ar fi colesterolemia, în conditii de risc cardiac crescut, poate fi luată in considerație.

Analiza este indicată si celor care au făcut un infarct sau accident vascular (pentru evaluarea lor), celor care au indicație pentru o angioplastie coronară (exista riscul ca și după această intervenție artera să se blocheze dacă va­lorile proteinei C sunt ridicate), persoanelor care prezintă niveluri ale colesterolului HDL reduse si LDL ridicate, celor care suferă de hipertensiune arterială sau diabet zaharat prost controlat, care au factori de risc (fumat, obezitate, cazuri de boli cardiace in familie).

De asemenea, este un foarte eficient factor predictiv în cazul femeilor dupa menopauza. Valorile sub 1 mg/L sunt asociate cu risc scazut, intre 1 mg/L si 3 mg/L exista un risc mediu, iar peste 3 mg/L riscul este mare. Totuși, valorile peste 10 sunt considerate a fi produse mai degrabă de un proces inflamator (infecțios, osteoarticular etc.) decât de placă de ateroscleroză.

3. Fibrinogenul
Fibrinogenul este o proteină din sânge, sintetizată în ficat, care are rol in coagulare. Dacă înre­gistrează valori mici, se produc tulburări de coa­gulare, cu sângerari necontrolate, iar dacă are valori peste limita normală, crește riscul formării cheagurilor de sânge, care pot astupa o arteră, producand un infarct sau accident vascular cerebral. De aceea, analiza trebuie facută dacă există riscul unei maladii cardiace.

Valorile fiziologice sunt considerate sub 300 mg/dL. Acestea sunt însa mai mari la persoanele care fumeaza, consuma alcool, sunt sedentare sau la femei care primesc cantități suplimentare de estrogeni (din contraceptivele orale sau terapia de substituție hormonală dupa menopauză). De asemenea, pot fi mai mari în unele cancere, infecții acute, boli inflamatorii cronice, boli hepatice, după traumatisme, chiar în sarcina. 

4. Homocisteina
Homocisteina este un aminoacid provenit din dietă și folosit la construirea tesuturilor, structurilor organismului. Valorile mari sunt asociate cu un risc crescut de boli cardiovasculare, deși nu se cunoaste exact mecanismul patogen, probabil prin lezarea peretelui arterial. Este asociată cu un risc crescut de infarct și accident vascular sau arteriopatie cronică obstructiva, dar si cu un risc de asemenea mare in producerea trombozelor venoase (trombozele venoase profunde și consecința lor gravă embolia pulmonara).

Valorile normale sunt de 4,4-10,8 micromoli/L sau 0,54-2,3 mg/L. Valori crescute se întalnesc în scaderea va­lorii vitaminelor B6, B12, folatilor în organism (desi nu există dovezi că doze crescute ale acestor vitamine ar diminua riscul cardiovascular). Valori mari se observa si în hipotiroidism, boli renale, cancere sau maladia Alzheimer. 

5. Peptidele natriuretice
Peptidele natriuretice B (BNP) sunt substante produse de cord și vase, care indică starea de funcționare a inimii. Daca inima este într-o stare bună, valorile peptidului sunt mici. Daca însa inima lucrează cu dificultate (ca în insuficiența cardiacă, de pildă), aceste valori cresc în sange, pentru a ușura munca inimii (prin dilatarea vaselor periferice si eliminarea de apă si sodiu prin urină). 

Substanța este asadar un marker al dezvoltării insuficientei cardiace, dar în cazul evolutiei bune sub tratament valorile pot sa scadă. Valorile normale (care denotă că nu există insuficiența cardiaca) sunt de 0-99 picograme/ml, cele peste 100 indicand instalarea acestei complicatii. Valorile pot fi crescute însă și în boli respiratorii cronice (ca BPCO – bronhopneumopatia cronica obstructiva), boli renale cronice, bolnavi care fac dializa. Alta substanta asemanatoare, numita NT-proBNP, poate fi de asemenea măurată în acest scop, valorile normale fiind sub 125 picograme/ml.

6. Trigliceride
Nivelul trigliceridelor ar trebui să fie sub 150 mg/dL (chiar 100 mg/dL, potrivit AHA – Asociatia Americană a Inimii), în timp ce valorile intre 150 si 199 mg/dL sunt considerate de granită, cele între 200 si 400 mg/dL mari și peste 500 foarte mari.

7. Lipoproteina (a) sau Lp(a) este un tip de LDL (colesterol „rău”). Valorile sale sunt  determinate genetic, fiind mai putin influențate de stilul de viață, de aceea nivelurile crescute indică un risc major de maladie cardiovasculara. Valorile normale se situează sub 30 mg/dL.

8. Apolipoproteina A1 (ApoA1) este o proteină de tip HDL (colesterol „bun”), ale cărei valori normale sunt de peste 123 mg/dL. Valorile scăzute se asociază cu un risc mai mare de boli cardiovasculare. Apolipoproteina B (apo B) este o proteina LDL, ale carei valori se încadreaza sub 100 mg/dL pentru persoanele cu risc cardiovascular obișnuit și sub 80 pentru cele cu boli cardiovasculare sau diabet.

9. Mieloperoxidaza (MPO) indică o inflamație vasculară și astfel existența unei plăci fra­gile de aterom, care se poate rupe usor. Valorile normale sunt sub 400 pM. Daca valorile sunt mult crescute, ele indică un risc major de infarct si necesitatea unei intervenții pentru revascularizarea regiunii respective.