Pacienții bolnavi de cancer se pot înscrie la servicii de înaltă performanță

Ala Găină

Începând cu 2 octombrie, Compania Națională de Asigurări în Medicină (CNAM) efectuează programarea tuturor pacienților oncologici la servicii medicale de înaltă performanță (SIP).
Potrivit CNAM, decizia a fost luată pentru a facilita accesul la SIP al tuturor pacienților oncologici, inclusiv al celor luați la evidență, și a reduce timpul de așteptare la aceste servicii, relatează Moldpres.

Astfel, Institutul Oncologic și medicii oncologi din raioane vor prezenta zilnic, prin e-mail, în adresa CNAM formularele de trimitere a pacienților pentru serviciile medicale de înaltă performanță. Pentru persoanele cărora le-au fost depistate pentru prima dată maladii oncologice, la momentul prescrierii serviciului vor fi menționate în mod obligatoriu informații privind diagnosticul și necesitatea determinării gradului de răspândire al procesului tumoral, urgența programării.

La prescrierea SIP pentru pacientul oncologic luat deja la evidență trebuie să fie întrunit cel puțin unul din următoarele criterii de eligibilitate: diagnosticul oncologic și stabilirea indicației pentru încadrare în tratament specific oncologic în caz de suspiciune la progresarea clinică și paraclinică a procesului tumoral; evaluarea de etapă a dinamicii procesului tumoral după tratament specific (chirurgical, chimio-radioterapic).

De asemenea, CNAM va informa pacienții despre data și ora programării pentru investigația indicată și va întocmi raportul săptămânal privind programarea pacientului oncologic din lista prescripțiilor prezentate de Institutul Oncologic și medicii oncologi din raioane /medici responsabili de oncologie.

Programarea de către CNAM a pacientului oncologic va fi efectuată în regim pilot în perioada octombrie–decembrie 2023.