Toată lumea a auzit un lucru – două despre Coreea de Nord, „împărăția pustnică”, aflată pe coasta de est a Chinei. Statul nord-coreean ţine frecvent prima pagină a ziarelor cu titluri potrivit cărora guvernul său continuă să se întărească din punct de vedere militar și face zgomot cu amenințările sale nucleare, până acum benigne.
Coreea de Nord a fost de asemenea legată de mai multe incidente cibernetice în ultima vreme, dar a negat orice implicare, totuși, rămâne un mister ce se întâmplă în interiorul „regatului sihastru”, în condiţiile în care informaţiile nu sunt disponibile sau de încredere. Iată câte ceva din ceea ce ştim despre această ţară izolată:
1. În Coreea de Nord sunt permise doar 28 de frezuri – 18 pentru femei și…
10 pentru bărbați
2. În Coreea de Nord este anul 105, nu 2016. Ei folosesc calendarul numir Juche, la baza căruia stă data de naștere a lui Kim II-Sung, nu a lui Isus
3. Hotelul Ryugyong este cea mai înaltă clădire din țară cu 105 etaje și cu 3000 de camere nelocuite. După înălțime ocupă locul 24 în lume
4. În 2014, Kim Jong-Un a interzis BISCUIȚII CU CIOCOLATĂ, precum acestea ar fi mult prea populare și ar putea cauza un protest. În acest context, Coreea de Sud a lansat 50 de baloane cu biscuiți în direcția Coreei de Nord
5. Blugii de culoare albastră sunt interziși, fiind considerați un simbol al imperialismului american
6. Însă, de mirare, cannabisul este total legalizat
7. Unele crime sunt pedepside ereditar – pentru o crimă comisă, se pot răsplăti până la 3 generații
8. Coreea de Nord produce atât de puțină electricitate, încât noaptea, din cosmos, se asociază cu oceanul
9. După moartea lui Kim Jong-il, mii de cetățeni au fost arestați pentru că nu ar fi destul de indispuși
10. Fiecare casă ori oficiu din Coreea de Nord are minim câte un radiou pe frecvența controlată de stat, ce nu poate fi închisă niciodată
11. Fiecare învățător este obligat să știe a cânta la acordeon, pentru că este considerat „instrumentul oamenilor”, deoarece poate fi transportat la lucru pe câmp
12. În 2015, Coreea de Nord și-a creat propriul fus orar – Pyongyang
13. În 2012, oficialii din Coreea de Nord au declarat că au găsit CULCUȘUL unui UNICORN ANTIC, călărit de legendarul împărat Tongmyong
14. Coreea de Nord este unul din cele două state din lume în care Cola este interzisă. A doua este Cuba, însă, probabil, după vizita lui Obama o vor legaliza
15. În Coreea de Nord nu este internet? Este, însă… numai câțiva privilegiați pot folosi o rețea de internet internă – ”Kwangmyong”, compusă din 1000-5000 de website-uri aprobate de stat. În total sunt 1000 de adrese IP pentru 25 de milioane de locuitori. În contrast, America are miliarde de adrese IP pentru 316 milioane de locuitori
16. O navă americană capturată a devenit o „atracție turistică”