24 ianuarie – zi istorică! 165 de ani de la Unirea Principatelor Române, înfăptuită de Alexandru Ioan Cuza
În fiecare an, la 24 ianuarie, românii sărbătoresc Unirea Principatelor Române din anul 1859 – numită şi „Mica Unire”, act istoric realizat sub conducerea domnitorului Alexandru Ioan Cuza, un demers de voinţă politică al celor două principate româneşti, Moldova şi Ţara Românească, prima etapă, dar extrem de importantă, în crearea statului unitar român modern.
Unirea Principatelor a fost un proces care a început în 1848, atunci când s-a realizat uniunea vamală între R. Moldova şi Ţara Românească, în timpul domniilor lui Mihail Sturdza, respectiv Gheorghe Bibescu.
În R. Moldova, Alexandru Ioan Cuza, reprezentantul „Partidei Naţionale”, a fost ales domnitor în unanimitate, la 5 ianuarie 1859. Ulterior, într-o şedinţă secretă a Adunării Elective din Muntenia, deputatul Vasile Boerescu a propus, la 24 ianuarie 1859, alegerea lui Alexandru Ioan Cuza, aceasta fiind acceptată în unanimitate.
Faptul împlinit la 24 ianuarie 1859 era considerat de Poarta Otomană şi de Austria drept o încălcare a Convenţiei de la Paris, însă în textul Convenţiei din 1858 nu se stipula ca domnii aleşi în cele două Principate să fie persoane separate,
În 1862, cu ajutorul unioniştilor din cele două ţări, Alexandru Ioan Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând unirea politică, iar după înlăturarea sa de la putere în 1866, unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen.
Prin Constituţia adoptată la 1 iulie 1866, Principatele Unite încep să se numească oficial România pentru ca, la 1 decembrie 1918 să se înfăptuiască Marea Unire a Transilvaniei cu România, creându-se astfel actualul stat unitar, modern.
Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii de la 24 ianuarie 1859, se trăgea dintr-o veche familie de moldoveani, din părţile Fălciului, familie de cluceri, spătari, comişi, ispravnici. Cuza s-a născut la 20 martie 1820. A învăţat până în 1831 la Iaşi, unde a avut colegi pe câţiva dintre viitorii săi colaboratori, între ei fiind şi Vasile Alecsandri. E trimis apoi la Paris, unde îşi ia bacalaureatul în litere. S-a întors apoi în ţară şi a intrat în armată, iar în 1844. s-a căsătorit cu Elena Rosetti.
În timpul domnitorului Grigore Ghica s-a reîntors în ţară şi, în perioada pregătirii Unirii, îndeplinea funcţia de pârcălab de Galaţi. Ca formă de protest faţă de falsificarea alegerilor pentru adunările ad-hoc din Moldova, Cuza şi-a dat demisia din funcţia de pârcălab. Patriot cu idei liberale, nu radicale însă, Cuza a fost acceptat chiar şi de partizanii celor doi Sturza, care candidau susţinuţi de conservatori. La 5 ianuarie 1859, el a fost ales cu unanimitatea voturilor deputaţilor prezenţi în Moldova.
Domnia lui Alexandru Ioan Cuza, deşi scurtă (1859-1866), a fost perioada de maximă dezvoltare a României moderne. Prin recunoaşterea Unirii depline, crearea primului Parlament unic al României si al primului guvern unitar, prin reformele sale: adoptarea primei Constituţii româneşti, reforma electorala, secularizarea averilor mănăstireşti, reforma agrara, a învăţământului, domnia lui Alexandru Ioan Cuza a pus bazele dezvoltării moderne a României.
