De Ultimă Oră

Din 1 decembrie, moldovenii vor plăti cu 3,5 lei mai mult pentru un metru cub de gaz. Hotărârea va fi aprobată mâine de ANRE

Prețul la gaz se majorează cu 27% de la 1 decembrie 2024. Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică a publicat noul proiect de hotărâre pe car…

Actualizat acum 4 ore

25 octombrie – Ziua Armatei Române. Unioniștii aduc un omagiu eroilor români

Ala Găină

Ziua Armatei Române este marcată, în fiecare an, la 25 octombrie. În 1944, la această dată, odată cu eliberarea orașului Carei, se atingea obiectivul major al momentului întoarcerii armelor de la 23 august 1944, respectiv, acela al eliberării întregului teritoriu de sub ocupația germano-maghiară și anularea consecințelor dictatului de la Viena din 30 august 1940.

Ziua a fost instituită prin Decretul nr. 381 din 1 octombrie 1959 și este sărbătorită printr-o serie de manifestări organizate în principalele garnizoane din țară, în bazele militare din teatrele de operații unde sunt dislocați militarii români și în statele în care România are acreditați atașați ai apărării și în capitalele statelor unde țara noastră are reprezentanțe permanente.

În campaniile celui de-Al Doilea Război Mondial, efortul de război al Armatei Române a implicat dislocarea pe front a aproximativ 540.000 de militari, dintre care peste 90.000 și-au pierdut viața, aproape 60.000 au fost dați dispăruți, iar peste 330.000 au fost răniți în luptă.

După eliberarea teritoriului național, la 25 octombrie 1944, Armata României a continuat să lupte pe teritoriile Ungariei, Cehoslovaciei și Austriei, alături de trupele aliate, contribuind, prin noi jertfe și sacrificii, la marea victorie obținută la 9 Mai 1945, ce a marcat sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial în Europa.

La Chișinău, Asociația “UNIREA-ODIP” va organiza un eveniment de comemorare a eroilor români. Unioniștii își vor da întâlnire la ora 14:30, la Cimitirul Eroilor Români.

An de an suntem prezenți la Cimitirul Eroilor Români, pentru a le aduce un omagiu celor care au luptat pentru neamul românesc. Pentru noi, eroii nu mor niciodată și este de datoria noastră, a tinerei generații, să păstrăm mereu vie memoria ostașilor noștri”, spune Vlad Bilețchi, președintele „UNIREA – ODIP”.

În cadrul evenimentului, tinerii vor ține un minut de reculegere și vor aduce un omagiu eroilor care și-au dat viața pentru patrie.