A fost aprobat Programul național de implementare a Serviciului național unic de urgență 112
Până acum, în țara noastră funcţionau patru servicii principale de reacţionare urgentă în situaţii excepţionale – 901, 902, 903, 904. În cazul unei situaţii de urgenţă, cetăţeanul putea apela la unul din aceste numere. La necesitate, operatorul putea transmite mesajul primit de către el şi altor servicii de urgenţă.
Când este vorba de o descarcerare, trebuie să suni 902 la poliție și apoi 901 la pompieri și salvatori. Acest numărul unic de urgențe 112 va permite operatorului, care va răspunde solicitării, de a trimite din start la fața locului ambulanța, descarcerarea dar și poliția. Și astfel vom avea mai multe vieți salvate, a declarat Alexandru Oprea, șef-adjunct al Serviciului Protecţiei Civile şi Situaţiilor Excepţionale.
Numărul 112 este număr telefonic unic pentru toate ţările Uniunii Europene, care poate fi apelat în situaţii de urgenţă. Acest număr a apărut la iniţiativa Suediei şi în urma deciziei Consiliului Europei din 29 iulie1991.