De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 2 ore

A început recensământul populației și locuințelor. La ce întrebări vor răspunde oamenii

Ala Găină

Începând de astăzi, 8 aprilie, și până pe 7 iulie curent, circa patru mii de recenzori urmează să ajungă din casă în casă pentru a colecta date despre populație și caracteristicile ei, precum vârstă, sex, etnie, nivelul educației, ocupația, dar și locuințe și condițiile de trai, precum dotarea cu sistem de canalizare și aprovizionare cu apă, modul de încălzire.

Chestionarul pentru recenzarea locuinței se utilizează pentru colectarea datelor despre (accesează AICI pentru a vedea întrebările din chestionar): clădirea în care este situată locuința; locuință; membrii gospodăriei, inclusiv persoanele temporar absente sau prezente și străine; gospodărie; activitatea agricolă a gospodăriei (unde este relevant).

Chestionarul pentru recenzarea spațiului colectiv de locuit, care se completează pentru fiecare bloc locativ al spațiului colectiv de locuit (în cazul în care spațiul colectiv dat are mai multe blocuri locative), care va cuprinde date despre (accesează AICI pentru a vedea întrebările din chestionar): clădirea în care este amplasat spațiul colectiv de locuit; dotările spațiului colectiv de locuit; persoanele care locuiesc în spațiul colectiv de locuit.

Chestionarul pentru recenzarea persoanei, care se completează pentru fiecare persoană din gospodărie, înscrisă în lista membrilor gospodăriei (care locuiesc de obicei în locuința dată) din primul chestionar, în aceeași ordine din listă, prin intervievarea fiecărei persoane (accesează AICI pentru a vedea întrebările din chestionar).

Astfel, primul chestionar se referă la prima persoană (capul gospodăriei). În absența unor membri ai gospodăriei, datele se solicită de la un membru adult al gospodăriei. Pentru minori datele vor fi furnizate de către persoanele adulte.