Administratorii localului „La Soacra” au fost trimiși în judecată
Administratorii localului sunt învinuiți de încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile supuse pericolului exploziei.
Dacă vor fi găsiți vinovați, ei riscă de la 6 la 10 ani închisoare.
În timpul audierilor, femeia și-a recunoscut vina, iar soţul acesteia – doar parţial, asumîndu-şi responsabilitatea de a recupera pagubele cauzate victimelor deflagraţiei.
Potrivit informaţiei prezentate de Compania Naţională de Asigurări în Medicină, pentru victimele deflagraţiei au fost achitate peste 200 mii lei, suma nefiind definitivă.
Trei dintre victimele care au avut de suferit de pe urma exploziei au înaintat în cauza penală acţiuni civile privind recuperarea prejudiciului material şi moral cauzat, în valoare de 2 milioane lei.
Procuratura municipiului Chişinău continuă investigarea circumstanţelor cazului, fiind puşi sub învinuire alți trei reprezentanţi ai organelor de control, care sunt acuzați de comiterea coruperii pasive şi depăşirea atribuţiilor de serviciu, soldate cu urmări grave.
Actualmente, unul dintre funcţionari este cercetat în stare de arest, iar alţi doi – în arest la domiciliu.
Pentru aceste infracţiuni, Codul penal prevede amendă de pînă la 10 mii unităţi convenţionale, închisoare de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice de pînă la 15 ani.