Astăzi se împlinesc 32 de ani de la bătălia de la Tighina: „Luptăm cu Rusia, oameni buni! Nu cu cei din Transnistria”

Ala Găină

Astăzi se împlinesc 32 de ani de la bătălia sângeroasă de la Tighina. Pe 19 iunie 1992, peste o mie de gardişti au atacat comisariatul de poliţie din oraş. Forţele separatiste de la Tiraspol încercau să preia controlul asupra Tighinei. În luptă s-a implicat direct şi armata rusă, care a încercat să forţeze podul de peste Nistru. În confruntări s-au înregistrat aproximativ 200 de morţi şi 300 de răniţi.

Bătălia de la Tighina a avut loc între 19 iunie și 22 iunie 1992, între forțe ale poliției și unităților noi-formate ale armatei Republicii Moldova, pe de-o parte și garda Republicii Moldovenești Nistreene, Armata a 14-a de gardă sovietică și voluntari ruși și ucraineni pe de altă parte.

În dimineața de 20 iunie, orașul era în mare parte sub control moldovenesc. Ca rezultat, tancurile T-72 ale Armatei a 14-a ale Federației Ruse forțează podul peste Nistru dinspre Tiraspol, dar sunt oprite de forțele moldovenești, forțele separatiste continuând tirul asupra orașului. În același timp, sunt atacate și alte localități: Dubăsari, Cocieri, Doroțcaia, Coșnița.

Podul de peste Nistru este ocupat de gardiști, după atacurile cu tancuri grele ale armatei ruse, iar orașul a fost invadat de armată și de forțele separatiste. Consiliul militar al Armatei a 14-a îi adresează președintelui Mircea Snegur un ultimatum, prin care cere ca forțele moldovene sa se retragă, în caz contrar, trupele rusești vor trece la atac.

Pe 21 iulie 1992 preşedintele rus de atunci, Boris Elţin, şi preşedintele Republicii Moldova, Mircea Snegur, semnează la Moscova acordul de încetare a focului care a pus capăt confruntărilor armate dintre Chişinău şi Tiraspol, nu însă şi celor de ordin politic sau economic.

Bătălia s-a încheiat odată cu intervenția trupelor armate ruse de partea forțelor separatiste schimbând raportul forțelor de partea ultimei, după ce anterior forțele combinate moldovene ocupaseră orașul parțial până la Nistru.

Se estimează că, în urma luptelor de la Tighina, şi-au pierdut viața aproximativ 200 de militari şi civili moldoveni, alți 300 au fost răniți.