ora planetei

Astăzi stingem luminile! La Chișinău este marcat evenimentul internațional „Ora Planetei”

Veronica Vacari

De asemenea, Ministerul Mediului îndeamnă nu doar cetățenii, dar și organizaţiile, companiile, și instituţiile publice din toată ţara să stingă luminile exterioare şi interioare, transmite IPN.

În 2016, „Ora Planetei” este organizată în Moldova a 8-a oară consecutiv.

„Ora Planetei” are menirea să atragă atenţia asupra necesităţii formării unei atitudini responsabile faţă de natură. Totodată, unul din obiectivele evenimentului este de a trage un semnal de alarmă privind amploarea efectelor încălzirii globale, schimbărilor climatice şi poluării mediului”, se spune într-un comunicat al Ministerului Mediului.

Tototadă, cu această ocazie, sâmbătă pe strada pietonală Eugen Doga din capitală vor fi organizate mai multe acţiuni. Va avea loc un spectacol de păpuşi prezentat de Teatrul municipal „Guguţă”. De asemnea, va fi organizat un led show şi un recital de nai de Ştegan Negură, dar şi un fragment de teatru nonverbal, iar în apropiere de strada pietonală, pe aleea de pe bulevardul Grigore Vieru va fi desfăşurat un concurs de desen pe asfalt.

La ora 20.25 va avea loc numărătoarea inversă până la stingerea luminilor. Timp de o oră, cât va fi deconectată energia electrică, va avea loc un spectacol de făclii şi un concert. De asemenea, în faţa Ministerului Mediului va fi instalat un telescop pentru observaţii astronomice.

Acţiunea mondială „Earth Hour 60+” reprezintă cea mai mare mişcare voluntară de mediu din toate timpurile. „Ora Planetei” este o acţiune globală, în cadrul căreia cetăţenii sunt îndemnaţi să stingă luminile şi aparatele electrice timp de o oră, în semn de neindiferenţă faţă de viitorul planetei. Scopul acţiunii nu constă doar în economisirea energiei electrice, dar aceasta reprezintă un simbol al respectului pentru natură, un aport adus diminuării consecinţelor schimbărilor climatice.

Pentru prima dată, „Ora Planetei” a fost organizată în 2007 în Australia. În anul următor, evenimentului i s-au alăturat deja 35 de ţări. La ediţia din anul trecut, peste 7 mii de oraşe din peste 160 de ţări au stins luminile în cadrul acţiunii.