Potrivit poliției, individul pătrunde în locuinţe prin culegere de chei, de unde sustrage bani sau bijuterii din aur.
Oamenii legii au pornit o cauză penală pentru furt și solicită ajutorul populației pentru identificarea suspectului.
Cetăţenii care l-au recunoscut sunt rugaţi să informeze imediat poliţia la serviciul specializat 902 sau 0 (22) 44-61-00.
Poliţia capitalei reaminteşte şi recomandă:
Dacă plecaţi de acasă până la vecin sau lipsiţi pentru puţin timp – nu lăsaţi uşa neîncuiată;
Asiguraţi-vă ca uşa principală de acces în locuinţă să fie încuiată peste noapte;
Fiţi atenţi ca în orice împrejurare să nu vi se fure cheile sau să le pierdeţi. Daca totuşi vi s-a întâmplat – schimbaţi imediat lacătul uşii;
Nu credeţi persoanele care încearcă să vă vândă bunuri (veselă, detergenţi, bijuterii, etc). Aceştia vă pot distrage atenţia cu scopul de a fura;
Pentru proprietarii apartamentelor situate la parter se recomandă a nu lăsa pe timpul nopţii geamul de la baie deschis. Montaţi grilaj sau sistem de alarmă la ferestrele care sunt expuse pericolului de escaladare;
În cazul când plecaţi în concediu sau weekend, apelaţi la o cunoştinţă sau vecin de încredere să vă supravegheze locuinţa. Lăsaţi acestuia un număr de telefon la care puteţi fi de găsit.