iam

Avelin Tabarcea: „Actoria este o profesie de suflet”

Veronica Vacari

-Cum ați ales calea actoriei?

-După absolvirea liceului din satul meu de baștină, aveam două căi: Institutul Sportiv sau la Actorie, Bălți. Doream să fac jurnalism sportiv, dar probabil așa a vrut destinul, ca să aleg actoria. După două săptămâni, m-am transferat la Chișinău, la aceeași facultate și așa a început drumul meu în actorie.

-Ce emoții vă domină când vă amintiți de prima piesă jucată?

-Emoțiile pe care le-am trăit atunci sunt profunde și au rămas veșnic în sufletul meu. A fost ceva nemaipomenit, care nu se uită niciodată.

-Cum comentați afirmația: „Viața e un teatru, iar noi suntem actorii ei”?

-Dacă să fiu sincer, eu nu cred în astfel de aforisme. Teatrul e teatru, viața e viață. Fiecare își are calea ei.

-În ce roluri jucate v-ați regăsit cel mai mult?

-Indiferent de rolul care ți se oferă, trebuie să-l regăsești în tine și să-l joci așa ca el să rămână în inima spectatorului. Chiar și unui rol negativ trebuie să-i găsești partea pozitivă.

-Ce sentimente se trezesc în sufletul dumneavoastră când sala este cuprinsă de aplauze?

-Este un sentiment plăcut, emoțiile sunt mari, mai ales atunci când spectacolul este în premieră.

Cum reușiți să memorizați un text mai repede?

– De fapt, textul intră singur în minte, ceea ce trebuie să faci e să dejghioci amănunțit fiecare cuvînt și să pătrunzi în esența fiecărui detaliu. De asemenea, se memorizează mai ușor cînd citești în voce tare textul. 

-Ce sfaturi le-ați da celor care vor să devină actori?

-În primul rând, să urmeze o Facultate de Teatru, dar numai dacă au vocație, fiindcă actoria nu este o profesie. Chiar dacă ajungi să zici așa, ea e o profesie de suflet în care foarte mult contează vocația și munca pe care o depui. Iar în al doilea rând, le-aș sugera să învețe măcar 3 poezii pe zi, pentru a-și antrena memoria și desigur să citească cît mai multe cărți, pentru că anume ele ne educă și ne dezvoltă intelectul.