Bărbaţii din Moldova vor beneficia de concediu paternal
Bărbații vor putea beneficia de concediu paternal de 14 zile calendaristice. Potrivit unui amendament, aprobat în lectură finală de către Parlament, pentru a beneficia de un astfel de concediu, bărbații trebuie să depune o cerere, în primele 56 de zile de la naşterea copilului, la care va fi anexată o copie a certificatului de naştere al copilului.
În tot această perioadă, bărbații vor beneficia de o indemnizație paternală achitată din fondul de salarii a unității, care va fi egală cu care valoarea salariului mediu lunar pentru perioada respectivă.
Mai mult decât atât, proiectul de lege privind asigurarea egalității de gen în spațiul public și politic prevede ca 40% din membrii legislativului să fie femei, aceeaşi cotă fiind obligatorie şi pentru listele de candidaţi ale formaţiunilor politice la alegeri, dar şi la formarea Biroului permanent al Parlamentului.
În 2012, din numărul total de beneficiari de concediu parțial plătit pentru îngrijirea copilului (”take-up rate”), doar 0,76% au fost tații, în comparație cu 98,66% mame. Până la ora actuală, Codul Muncii oferea mamelor concediu maternal postnatal de 56 de zile calendaristice, dar nu oferă nici-o zi concediu paternal.
Precizăm că egalitatea dintre femei şi bărbaţi este un angajament asumat de ţara noastră prin intermediul Obiectivelor de Dezvoltare ale Mileniului, Convenţiei ONU asupra eliminării tuturor formelor de discriminare faţă de femei, Programului de activitate al Guvernului pentru anii 2013-2014 „Integrarea Europeană: Libertate, Democraţie, Bunăstare”, Planului Naţional de acţiuni în Domeniul Drepturilor Omului 2011-2014.