De Ultimă Oră

Prețul la gazul natural ar putea crește cu 4 lei pentru un metru cub. Solicitarea Moldovagaz

Moldovagaz solicită majorarea tarifului la gaze naturale cu 30%, ceea ce ar însemna o creștere cu patru lei pentru un metru cub. Potrivit ANRE, „solicit…

Actualizat acum 9 ore

Carantină într-un centru de refugiați, după ce au fost înregistrate cinci cazuri de rujeolă

Ala Găină

În cadrul unui centru de refugiați din str. N. Testemițanu, aflat în gestiunea Ministerului Muncii, au fost identificate cinci cazuri de rujeolă în rândul rezidenților. În total, în instituție se află până la 160 de persoane, dintre care peste 60 sunt copii.

„Asociația Medicală Teritorială Centru a efectuat o vizită la centru și a luat măsurile, în conformitate cu atribuțiile legale, dar se așteaptă o intervenție și o implicare cuvenită din partea autorităților centrale. Măsurile de izolare au fost întreprinse, s-au limitat la minimum interacțiunile dintre persoane. A fost instituită și o carantină pentru 21 de zile”, scrie primarul Capitalei, Ion Ceban, pe rețelele sociale.

Șeful-adjunct al Direcției Asistență Medicală și Socială, Vladimir Bolocan, a precizat, în cadrul ședinței Primăriei, că în urma discuțiilor s-a constatat că doar o familie de refugiați ar fi vaccinată.

„Persoanele refugiate nu sunt incluse în programele de vaccinare și cred că ar trebui să se intervină la nivel central în acest sens”, a precizat Bolocan.