Descoperă arta broderiei cu mărgele
Intrând în ograda Nataliei Sultan, rămâi încântat de atmosfera pozitivă a acestei familii. De mic copil s-a regăsit în ramura creației manuale: broda, tricota, croșeta. De fiecare dată îi plăcea să încerce ceva nou, dând naștere celor mai frumoase și mai inedite lucrări: împletea bondițe, ciorăpei, diverse elemente pentru costume naționale, precum și o gamă variată de lucrări în tehnica macrameului. Chiar și la vârsta de 48 de ani, grijile și alte ocupații cotidiene nu reprezintă pentru ea bariere pentru a nu se ocupa de ceea ce i-a fost mereu aproape de suflet.
Arta de a broda cu mărgele colorate s-a trezit în sufletul și în mâinile sale mai demult, însă a prins viață odată cu ziua de naștere a vecinei sale. Dorind să o uimească cu un cadou deosebit, a decis să brodeze pentru ea o icoană cu mărgele, iar acesta a fost debutul său pe care l-a meșterit cu multă inspiraţie. Următoarele lucrări le-au fost dedicate celor mai apropiați oameni ai săi și anume: o icoană pentru mamă, una pentru frate, altele două pentru fiică și fiu și abia a șasea lucrare pentru sine.
Icoana Maicii Domnului cu Iisus în brațe e cea mai îndrăgită lucrare
Pe masa ei de lucru sunt în permanenţă mai multe pachețele, în care se află mii de mărgele de culori diferite. Este extrem de antrenant să privești cu câtă acuratețe, răbdare și precizie această meşteriţă ia fiecare mărgică cu acul şi o coase pe pânză.
Cea mai îndrăgită creaţie a sa este Maica Domnului cu Iisus Hristos în brațe, la care a depus cel mai mult suflet. „Uitându-te la ea, ai impresia că te privește drept în ochi și vrea să-ți mărturisească ceva”, afirmă doamna Natalia. Felul în care e plasată fiecare mărgică și divinitatea pe care o emană această lucrare îți trezește o stare deosebită.
Mai scumpe decât orice lucruri din comerț
Întrebând-o care sunt etapele de elaborare a unei lucrări cusute cu mărgele, mi-a relatat că mai întâi de toate merge la piață, stabileşte cu ajutorul vânzătoarei modelul, alege calitatea mărgelelor, de dorit bobițele să fie din sticlă, deoarece au un aspect mai frumos, de preferat ca acul să fie subțire, ața rezistentă și rama de cea mai înaltă calitate.
Într-un panou poate investi până la 600 de lei. Deși îndeletnicirea sa este costisitoare, necesită mult timp, răbdare și atenție, Natalia afirmă că nu îi pare rău să investească în aceasta, deoarece ceea ce face – vine din adâncul sufletului. Poate oferi această frumuseţe doar celor care știu să o prețuiască cu adevărat.
Peisajele din natură sunt mai greu de realizat
Cel mai complicat de elaborat a fost un peisaj de toamnă în care a investit de două ori mai multă răbdare și timp, fiindcă la fiecare 2 mm trebuia să schimbe culoarea. Totuşi meşteriţa consideră că este una din cele mai frumoase realizări ale sale, deoarece jocul culorilor și contrastelor oferă privitorului o atmosferă caldă, care îi încântă inima și ochii. „Dacă brodezi pe zi două sau trei ore, poți finaliza o lucrare într-o lună sau o lună și jumătate. Totul depinde de panou, cât de tare se lipeşte de suflet”, afirmă Natalia.
Meşteşugul nu poate fi transformat în business
Această îndeletnicire îi trezește o stare de bine, simțindu-se într-o lume cu totul aparte, în care se contopește liniștea cu pacea și dragostea cu pasiunea.
Natalia Sultan este de părere că lucrările sale nu pot fi schimbate pe bani, deoarece prea mult suflet și dragoste investeşte în ele ca să le vândă cuiva. Fiind un om cu suflet curat, s-a gândit ca o parte din lucrări să o doneze la o biserică, o mănăstire sau la o casă de copii.