în Leova a fost dat startul lucrărilor de reconstrucție a patru blocuri locative

În raionul Leova au început lucrările de reconstrucție a locuințelor sociale

Maria Mocreac

Locuințele, urmează să fie distribuite familiilor social-vulnerabile, cu mulți copii și persoanelor cu dizabilități. De asemenea, vor beneficia gratuit de aceste apartamente și tinerii specialiști din raionul Leova.

Conform Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Vasile Bâtca, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei(BDCE) oferă aproximativ 3,45 milioane euro pentru construcția noilor locuințe sociale în raionul Leova.

„ Prin construcția locuințelor sociale, Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor are drept scop îmbunătățirea şi dezvoltarea fondului de locuinţe date în chirie pentru familiile social-vulnerabile, aflate în prezent, în imposibilitatea de a avea acces la condiţii de locuit satisfăcătoare. Beneficiarii vor fi selectaţi de autoritățile publice locale, care vor examina cererile depuse de solicitanți, vor verifica legalitatea actelor doveditoare, vor urmări dacă solicitanții întrunesc condiţiile şi vor acorda punctaj conform criteriilor de selectare” , a precizat Vasile Bâtca, Ministrul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Noile locuințe sociale sunt construite în cadrul unui proiect implementat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor și finanțat de Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (BCE).

Apartamentele vor fi repartizate de către autorităţile publice locale în regim social în baza unui contract de locațiune, încheiat pe o perioadă determinată de timp. Prin contract se vor stabili condiţiile de locaţiune, tarifele, drepturile şi obligaţiile fiecăreia din părţi.

Alte 171 de apartamente au fost date în folosință din anul 2013 până în prezent în raioanele Călărași, Briceni, Sângerei și Hâncești. De asemenea, acum este în desfășurare construcția a altor 259 locuințe sociale în raioanele Soroca, Nisporeni și Ialoveni.

Astfel, până la finele anului 2018 vor fi construite, în total, aproximativ 700 locuințe sociale pentru 2500 de persoane cu venituri mici.